Doi muncitori au fost surprinși de un mal de pământ în timp ce lucrau la rețeaua de apă-canal în localitatea brăileană Movila Miresii. Una dintre victime a fost declarată decedată, iar cealaltă, inconștientă, a fost transportată de urgență la spital, unde i s-au aplicat manevre de resuscitare, transmite News.ro.
Luni dimineață, în jurul orei 7.30, un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori, în localitatea Movila Miresii.
La fața locului s-au deplasat două ASAS, o autospecială de descarcerare, un container multirisc, o ambulanță SMURD din cadrul ISU Brăila. În sprijin a intervenit și echipajul de la SVSU Movila Miresii și două ambulanțe SAJ Brăila.
La ora 09.05 au fost extrase cele vitime victime de sub malul de pământ. O victima a fost declarată decedată, iar cealaltă, în stare inconștientă, i s-au aplicat manevre de resuscitare din partea echipajului SAJ. Persoana inconștientă, de aproximativ 35 de ani, cu puls, a fost preluată de echipajul SAJ și dusă la UPU Brăila.
Persoana decedată este în vârstă de 40 de ani.