Doi tineri au murit, luni, într-un accident rutier produs pe DN 1C, în localitatea Fundătura din judeţul Cluj.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul detaşamentelor Dej şi Cluj-Napoca, cu:
- două autospeciale cu modul de descarcerare,
- o ambulanţă SMURD.
„Persoanele încarcerate se aflau în autoturism. Mai exact, este vorba despre doi tineri. Unul dintre aceştia a fost extras de către pompieri. Se lucrează pentru extragerea celui de-al doilea. Din păcate, niciunul nu prezintă semne vitale. Cea de-a doua persoană încarcerată prezintă leziuni incompatibile cu viaţa. De asemenea, a fost declarat şi decesul celuilalt bărbat, care a fost descarcerat anterior de către pompieri”, potrivit ISU Cluj.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, din primele cercetări a reieşit că autoturismul ar fi pătruns pe contrasens.
„Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, se deplasa în direcţia municipiului Dej, ar fi pătruns pe contrasens. A intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi o semiremorcă, condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Poieni. Din nefericire, impactul a avut consecinţe tragice, soldându-se cu decesul conducătorului autoturismului şi al pasagerului său, ambii de 20 de ani, din comuna Răscruci. Conducătorul camionului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu dispozitivul pentru detectarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri”, potrivit IPJ Cluj.
Traficul în zona producerii accidentului a fost blocat complet, pentru intervenţia echipelor medicale şi efectuarea cercetării la faţa locului.
Citește și: Camion cu cocaină în valoare de circa 2 milioane de euro, oprit imediat după ieșirea din România