5.3 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn şofer a murit după ce a intrat cu maşina într-un parapet

Un şofer a murit după ce a intrat cu maşina într-un parapet

Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un parapet metalic. Accidentul a avut loc luni noapte între localităţile sătmărene Andrid şi Chereuşa.

Pompierii au fost solicitaţi pentru extragerea tânărului.

„Un conducător auto de 20 ani, din localitatea Santău, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe fondul altor preocupări, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un parapet metalic. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează IPJ.

Tânărul a fost extras în stare de inconştienţă, a fost transportat spre Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare, dar pe drum a intrat în stop cardio-respirator.

„S-a început de urgenţă protocolul de resuscitare, însă, din nefericire, tânărul în vârstă de aproximativ 20 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul aflat pe ambulanţă”, a mai transmis ISU Satu Mare.

Citeşte şi: Nouă protestatari, arestaţi şi judecaţi pentru că au întrerupt un proces al lui Recep Erdogan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS