4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBărbat acuzat că a ucis o femeie de 48 de ani, în arest preventiv

Bărbat acuzat că a ucis o femeie de 48 de ani, în arest preventiv

Tribunalul Dolj a dispus arestarea unui bărbat din comuna Predeşti, Dolj, acuzat de comiterea infracţiunii de omor. Hotărârea instanţei a fost contestată de avocat la Curtea de Apel Craiova, unde inculpatul a susţinut că nu este de acord cu contestaţia. Potrivit oamenilor legii, bărbatul ar fi ucis o femeie de 48 de ani, cu care avea o relaţie. Crima a fost comisă în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, iar cadavrul femeii a fost găsit pe 2 decembrie, pe câmp, în apropierea comunei Işalniţa.

Poliţiştii doljeni au explicat că, pe 21 noiembrie, un bărbat din localitatea Răcarii de Sus a sesizat dispariţia fostei sale soţii. Este vorba de o femeie de 48 de ani, care a plecat la serviciu, la Craiova, pe 19 noiembrie. După terminarea programului, în seara zilei de 19 noiembrie, femeia nu s-a mai întors acasă. În urma cercetărilor, pe 2 decembrie, poliţiştii au găsit cadavrul femeii, pe un câmp din apropierea comunei Işalniţa.

„În urma activităţilor specifice desfăşurate în cauză, la data de 2 decembrie, ora 16.30, în extravilanul comunei Ișalnița, într-o zonă cu vegetaţie abundentă, a fost găsit cadavrul unei femei, identificat ca fiind al persoanei dispărute. Dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz”, au precizat oamenii legii.

Femeia dată dispărută, ucisă într-un autoturism

Ulterior, poliţiştii au stabilit că femeia a fost ucisă în noaptea de 19 spre 20 noiembrie. Principalul suspect este un bărbat de 42 de ani, din Predeşti, cu care victima ar fi avut o relaţie.

„În urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat un bărbat, de 42 de ani, din Predeşti, bănuit de comiterea faptei, care a fost condus la audieri. Din cercetari, a reieșit faptul că, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, după terminarea programului de lucru, femeia ar fi urcat într-un autoturism ce apaţine bărbatului de 42 de ani. În timp ce se aflau în autoturism, între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma căruia, bărbatul ar fi exercitat acte de violenţă, care ar fi condus la decesul femeii. Ulterior, bărbatul ar fi abandonat cadavrul femeii în extravilanul localităţii Işalniţa, în apropierea unui drum neamenajat, cu vegetaţie abundentă, unde a fost găsit de către poliţişti”, au mai precizat oamenii legii.

Bărbat acuzat că a ucis o femeie de 48 de ani, în arest

După audieri, procurorii au dispus reţinerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore. Doljeanul este acuzat de comiterea infracțiunii de omor. Pe 3 decembrie, bărbatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurilor şi a dispus arestarea inculpatului. Hotărârea instanţei a fost contestată de avocatul bărbatului la Curtea de Apel Craiova. În faţa instanţei, inculpatul a explicat că nu este de acord cu contestaţia formulată de avocat.

„Ia act că inculpatul N.M. nu îşi însuşeşte contestaţia formulată împotriva încheierii nr. 237, din data de 03.12.2024, pronunţate de Tribunalul Dolj, de către apărătorul desemnat din oficiu”, se arată în hotărârea instanţei.

Hotărârea Curţii de Apel Craiova este deinitivă, aşa că inculpatul rămâne după gratii.

Citeşte şi: Tânăr din Dolj, condamnat definitiv pentru violarea unei minore de 13 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS