O fetiţă s-a curentat în timp ce se afla la patinoarul din centrul municipiului Ploieşti. În urma verificărilor, au fost depistate deficienţe la instalaţia electrică.
„Poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Ploieşti, la data de 11 decembrie 2024, în jurul orei 20,00, au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa s-ar fi curentat la patinoarul din municipiul Ploieşti. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la domiciliul apelantului, unde a fost identificată şi minora, de 9 ani, din primele verificări reieşind faptul că în timp ce se afla la patinoarul din centrul municipiului Ploieşti, s-ar fi sprijinit cu mâna de un indicator rutier, aflat la o mică distanţă de balustrada patinoarului, electrocutându-se”, informează, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, conform Agerpres.
Tatăl fetei a solicitat un echipaj medical
Tatăl fetei a solicitat un echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, ulterior revenind asupra celor solicitate, sesizând că nu mai e nevoie să se deplaseze echipajul la domiciliul acestora. Ulterior, minora a fost transportată de părinţi la o unitate medicală din municipiul Ploieşti, stabilindu-se că nu a suferit vătămări corporale în urma incidentului produs.
Deficienţe la instalaţia electrică a patinoarului
În urma verificărilor au fost constatate deficienţe la instalaţia electrică a patinoarului.
„Echipajul de poliţişti s-a deplasat şi la patinoar, context în care a fost identificat administratorul acestuia, aducându-i-se la cunoştinţă aspectele petrecute pentru a fi luate măsuri în regim de urgenţă cu ocazia constatării unor deficienţe în ceea ce priveşte instalaţia electrică. La momentul efectuării verificărilor de către administrator, patinoarul nu era în funcţiune şi nu au fost constatate deficienţe”, precizează sursa citată.
Cu privire la aspectele în cauză, poliţiştii Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti au informat autorităţile competente, în vederea efectuării de verificări, conform competenţelor. De asemenea, părinţii minorei nu doresc să depună plângere cu privire la aspectele în cauză.
Citeşte şi: Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită