-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljVânzători de canabis şi cocaină, arestaţi preventiv

Vânzători de canabis şi cocaină, arestaţi preventiv

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, vineri, arestarea preventivă a trei bărbaţi acuzaţi de trafic de droguri de risc şi mare risc. Procurorii DIICOT au precizat că inculpaţii au vândut droguri consumatorilor din Dolj. Este vorba de canabis, cocaină, dar şi de substanţe psihoactive.

Anchetatorii susţin că cei unul dintre inculpaţi a vândut droguri consumatorilor din Dolj începând cu ianuarie 2023.

„Din materialul probator administrat a reieșit că, în perioada ianuarie 2023-decembrie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul în vârstă de 40 de ani, a procurat, oferit și vândut droguri de risc (canabis), mare risc (cocaină și MDMB-4en-PINACA) și substanțe psihoactive (MDMB-INACA), către consumatori de pe raza județului Dolj. De asemenea, din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2024, alți doi inculpați, au procurat, depozitat și comercializat droguri de risc (canabis), cu sume cuprinse între 50 și 70 lei pentru un gram.

În sarcina inculpatului în vârstă de 40 de ani (recidivist) a fost reținută și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, ambele în formă continuată”, au explicat anchetatorii.

Vânzători de canabis şi cocaină, în arest preventiv

Pe data de 19 decembrie, oamenii legii au descins la locuinţele inculpaţilor. Au fost ridicate diferite cantități de substanță vegetală, cântare de precizie, plicuri tip ziplock, precum și alte mijloace de probă. Tot pe 19 decembrie, după audieri, cei trei inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

În cursul zilei de vineri, inculpaţii au fost duşi la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea inculpaţilor. Mandatele de arestare au fost emise pe o perioadă de 30 de zile, până pe data de 18.01.2025, inclusiv.

Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpaţii arestaţi.

Citeşte şi: Minorul care şi-a înjunghiat prietena, condamnat la cinci ani de detenţie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS