Patru persoane au fost rănite după ce un şofer a pierdut controlul, iar maşina s-a răsturnat de pe un pod, rămânând pe o parte, pe marginea unui pârâu. Evenimentul rutier a avut loc vineri, în jurul prânzului, pe DN 1F-E81, în localitatea clujeană Mera.
”Un bărbat, de 64 de ani, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe direcţia Cluj-Napoca – Zalău, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. Maşina s-a răsturnat în afara carosabilului, ajungând pe marginea unui pârâu”, a transmis IPJ Cluj.
Toţi cei patru ocupanţi adulţi ai autovehiculului au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. Victimele au între 45 şi 72 de ani, iar paramedicii au spus că au fost în permanenţă conştiente.
La faţa locului a intervenit şi un elicopter SMURD, traficul rutier fiind blocat mai multe zeci de minute.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Citește și: O femeie și fiul ei au murit după ce mașina cu care călătoreau a derapat și a lovit o ambulanță