Curtea de Apel Craiova a dispus plasarea sub control judiciar a unui minor de 17 ani, acuzat de DIICOT de trafic de droguri de risc. Procurorii au susţinut că, începând cu luna ianuarie, suspectul a vândut canabis consumatorilor din Dolj. Inculpatul minor a fost arestat preventiv pe 20 septembrie, iar pe 27 decembrie a fost plasat sub control judiciar.
Anchetatorii au explicat că inculpatul comunica cu clienţii cu ajutorul unui aplicaţii online. Aşa stabilea ce cantitate vinde, la ce preţ, dar şi locul de întâlnire.
„În intervalul ianuarie-septembrie 2024, un inculpat minor, în vârstă de 17 ani, a procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis și rezină de canabis (droguri de risc) către consumatori din județul Dolj. Contactul inițial între inculpat și clienți se realiza prin intermediul unor aplicații de comunicare online pentru stabilirea cantității de drog, a prețului și a locului de întâlnire pentru realizarea tranzacției. În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă”, au transmis procurorii.
Minor de 17 ani, sub control judiciar pentru trafic de droguri
Inculpatul a fost arestat preventiv pe 20 septembrie. Mandatul de arestare a fost emis de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Ulterior, pe 20 decembrie, Tribunalul Dolj a dispus menținerea măsurii preventive față de minorul de 17 ani. Hotărârea instanţei a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova. Vineri, pe 27 decembrie, instanța a admis contestația și a dispus plasarea minorului sub control judiciar.
”Admite contestaţia formulată de inculpatul S.R. Înlocuieşte măsura arestării preventive faţă de inculpatul S.R. cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 27.12.2024 până pe data de 24.02.2025 inclusiv”, a dispus instanța.
Instanța a mai dispus ca inculpatul să să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și i-a interzis să utilizeze aplicaţii informatice de tip social-media.
Între timp, la începutul lunii noiembrie, inculpatul a fost deferit justiției. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj și va intra în procedura de cameră preliminară.