Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Craiova au desfăşurat o acţiune în baza Planului Pirotehnic și au întocmit 4 dosare penale pentru operaţiuni cu articole pirotehnice.
Poliţiştii au depistat, aseară, pe strada Brestei, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 47 de ani, toți din Craiova. Asupra acestora au fost găsite peste 100 de kg de articole pirotehnice, din categoriile F2 și F4.
Din verificările efectuate de polițiști, s-a constatat că persoanele depistate nu dețin autorizație de pirotehnician.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit 4 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Dosare penale și amenzi
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Din punct de vedere contravenţional, limitele minime şi maxime ale amenzilor sunt cuprinse în 1.000 şi 7.500 de lei, sancţiuni ce pot fi aplicate atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.
De asemenea, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.
Recomandări
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, polițiștii recomandă:
- Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
- La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta! Acestea trebuie să aibă inscripționate în limba română categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.
- Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
- Să nu achiziţionaţi articole pirotehnice din mediul on-line!
Citește și: Articole pirotehnice interzise depistate de jandarmi în Craiova