14.4 C
Craiova
miercuri, 8 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentPeste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere pe drumurile publice, în 2023

Peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere pe drumurile publice, în 2023

Potrivit Buletinului siguranţei rutiere realizat de Poliţia Română, peste 1.500 de persoane au murit în accidente rutiere care au avut loc în 2023 pe drumurile publice, transmite Agerpres.

Buletinul, realizat prin colaborarea dintre Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Direcţia Rutieră, arată că, în 2023, pe drumurile publice din România s-au produs 4.527 de accidente rutiere grave, care au cauzat decesul a 1.545 de persoane, rănirea gravă a 3.537 şi rănirea uşoară a altor 2.172, a transmis, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Comparativ cu 2022, în 2023, s-au produs cu 188 mai puţine accidente rutiere grave (-3,82%), în timp ce numărul persoanelor vătămate (decedaţi şi răniţi grav) în astfel de incidente a fost mai mic cu 246 de persoane (-4,61%).

În mediul rural, cel mai mare număr de accidente rutiere grave

Cel mai mare număr de accidente rutiere grave a fost înregistrat în mediul rural – 1.857. O treime (32,7%) dintre accidentele rutiere grave din 2023 s-au soldat cu rănirea gravă a 1.021 de pietoni.

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi abaterile bicicliştilor au fost cele mai frecvente două cauze generatoare de accidente rutiere grave. Următoarele cauze în ordinea frecvenţei lor sunt: traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea de prioritate acestora şi neacordarea de prioritate vehiculelor.

În 2023, pietonii au constituit cele mai numeroase victime

În 58% dintre accidentele grave produse în 2023 vinovăţia, integral sau în parte, aparţine unui conducător de autoturism.

La fel ca în 2022, în 2023 pietonii au constituit cele mai numeroase victime (30,6%) din totalul celor decedaţi. Pietonii reprezintă 40,5% dintre persoanele decedate în accidentele produse pe stradă, 34,5% în cele care au avut loc pe drumuri naţionale şi 19,3% în cele de pe drumuri judeţene.

Citeşte şi: Dolj: Bărbat căzut într-o fântână, în localitatea Izvoare. Pompierii intervin pentru salvarea lui

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS