10 C
Craiova
miercuri, 8 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljCraioveanul care a furat o maşină şi a condus fără permis, condamnat cu executare

Craioveanul care a furat o maşină şi a condus fără permis, condamnat cu executare

Judecătoria Craiova a condamnat la un an şi trei luni de închisoare un tânăr de 20 de ani, acuzat de de furt, furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis. Potrivit oamenilor legii, pe 2 august, suspectul a furat bani, un telefon şi cheia maşinii din autoturismul unui craiovean de 63 de ani. Câteva ore mai târziu, tânărul a furat şi maşina, care era parcată pe strada Brestei din Craiova.

Reprezentanţii IPJ Dolj au precizat că primul furt a fost sesizat de persoana vătămată în cursul zilei de 2 august.
„În cursul zilei de 2 august, polițiștii au fost sesizați de un bărbat de 63 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras din interiorul autoturismului un portofel cu documente personale, un telefon mobil, cheia autoturismului ce se afla în contact și suma de 600 de lei.

Totodată, în seara aceleiași zile, polițiștii au fost sesizați de bărbatul de 63 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că autoturismul său ar fi fost sustras din fața locuinței unde se afla parcat, pe strada Brestei.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști și a filtrelor instituite, autoturismul a fost depistat și oprit pe strada Constanța din localitate. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, care nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule”, au explicat oamenii legii.

Condamnat pentru comiterea a trei infracţiuni

Pe data de 3 august, după o noapte petrecută în arestul IPJ Dolj, inculpatul a fost dus la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea inculpatului. Acesta din urmă a fost deferit justiţiei pe 19 august, în stare de arest preventiv. Dosarul a fost înregistrat pe roşul Judecătoriei Craiova, instanţă care s-a pronunţat pe 30 decembrie.

Inculpatul a fost găsit vinovat pentru cele tri infracţiuni comise. După contopirea pedepselor, tânărul a fost condamnat la un an şi trei luni de închisoare. Instanţa a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpat şi a constatat că partea vătămată a renunţat la pretenţiile civile. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de inculpat şi procurori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS