11.2 C
Craiova
luni, 3 februarie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: Peste 400 de sancțiuni aplicate de polițiști, în ultimele 48 de ore

Mehedinți: Peste 400 de sancțiuni aplicate de polițiști, în ultimele 48 de ore

În ultimele 48 de ore, aproape 180 de polițiști în colaborare cu jandarmi au desfășurat acțivități pentru siguranța comunității.

Polițiștii au intervenit operativ la 95 de evenimente, dintre acestea 73 sesizate prin SNUAU 112. În 26 de situații a fost nevoie să se acționeze pentru înlăturarea unei stări de pericol.

345 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii eventualei prezențe a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

Peste 1.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Au fost controlate 869 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 461 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 129.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 23 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 14 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Transport ilegal de persoane

A fost depistat un bărbat de 39 de ani, din Corcova, în timp ce conducea un autoturism pe DN6, și ar fi efectuat transport de persoane, fără a putea prezenta documente în acest sens. Bărbatul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 5.000 lei.

A fost depistat un tânăr de 21 de ani, din Breznita Ocol, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.6, și ar fi efectuat transport de persoane, fără a putea prezenta documente în acest sens. Bărbatul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 5.000 lei.

Conducea un autoturism fără a avea permis de conducere

Polițiștii din Șimian au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din comuna Șimian, după ce ar fi condus un autoturism pe D.J. 607A și D.C. 23, din satul Cerneți, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: Mehedinți: Posesor de mandat depistat de polițiști și încarcerat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS