6.2 C
Craiova
miercuri, 5 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalDolj(VIDEO) Doljean reținut pentru favorizarea făptuitorului

(VIDEO) Doljean reținut pentru favorizarea făptuitorului

-

Un bărbat de 30 de ani, din Piscu Vechi, județul Dolj, a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

Polițiștii din Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, ieri, un bărbat de 30 de ani, din Piscu Vechi.

Ieri, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție informatică, într-un dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au constatat faptul că, la data de 25 ianuarie, bărbatul în cauză, în calitate de administrator al unei societăți, din comuna Piscu Vechi, ar fi înlocuit dispozitivul de stocare a imaginilor, cu un altul, pe care l-ar fi predat polițiștilor cu ocazia cercetării la fața locului, în scopul îngreunării cercetărilor desfășurarate de organele de cercetare penală, în dosarul penal în cauză.

În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cu propunere de arestare preventivă.

Citește și: Top 5 sacouri pe care trebuie să le ai în iarna 2025

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS