-3 C
Craiova
vineri, 21 februarie, 2025
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Vâlcea: Accident rutier în Băbeni. Țeavă de gaz avariată. O minoră, rănită

(VIDEO) Vâlcea: Accident rutier în Băbeni. Țeavă de gaz avariată. O minoră, rănită

-


Un accident rutier s-a petrecut, în urmă cu puțin timp, pe strada Români, din localitatea Băbeni. O țeavă de gaz a fost avariată.

Potrivit IPJ Vâlcea, o femeie în vârstă de 36 de ani, din orașul Băbeni, conducea un autoturism pe strada Români. Ea ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-o țeavă de gaz.

În urma impactului, conducătoarea auto și o minoră, pasageră în autoturism, au suferit leziuni. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și autospeciala CBRN, precum și o ambulanță SAJ.

Țeava de gaze este retezată și sunt scăpări mari de gaze. Pentru siguranța lor, au fost evacuate 5 persoane, din 3 case de locuit, aflate în proximitatea accidentului.
A fost transmis mesaj RO-ALERT, pentru a avertiza populația din zona cu privire la scăpările de gaz.

A fost anunțat Distrigaz pentru remedierea avariei. Pompierii militari vâlceni asigură măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului. A întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

IPJ Vâlcea recomandă tuturor conducătorilor auto:

  • să adapteze viteza la condițiile de drum,
  • să manifeste prudență sporită în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Pompierii militari vâlceni au reușit să îndepărteze mașina de pe conducta de gaz.
Două gospodării au fost deconectate de la rețeaua de gaze. La fața locului a rămas echipa Distrigaz pentru remedierea situației.

Citește și: (VIDEO) Dolj: Un șofer băut a făcut accident și a părăsit locul evenimentului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Handbal (f) / SCMU Craiova a neutralizat-o și pe...

SCMU Craiova pur și simplu bate tot ce prinde!...

ȘTIRI GdS