Polițiștii Biroului Investigații Criminale Drobeta Turnu Severin au executat, ieri, 3 percheziții, la locuințele unor bărbați din comuna Șimian, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Doi dintre bănuiți, de 21 și 22 de ani, în noaptea de 27-28 ianuarie, ar fi pătruns într-un imobil aflat în construcție, situat în Drobeta Turnu-Severin. De aici au sustras mai multe unelte și aparate, în valoare de aproximativ 15.000 de lei.

Ieri, polițiștii au percheziționat locuința unui bărbat de 37 de ani, din comuna Șimian. Existau indicii temeinice că s-ar afla bunurile sustrase din imobil.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor 3 bărbați, polițiștii au identificat mijloace de probă. Bunurile au fost recuperate și vor fi restituite persoanei vătămate.
Bănuitul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, va fi prezentat magistraților cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Citește și: (VIDEO) Doljean reținut după ce a condus băut și fără permis