O adolescentă de 12 ani a fost accidentată, sâmbătă seară, de un autoturism, în timp ce alerga pe o trecere de pietoni din municipiul Sibiu. Ea a suferit un traumatism la coloana vertebrală.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Corneliu Coposu.
„O fetiţă de 12 ani, din Sibiu, a alergat pe trecerea pentru pietoni amplasată în apropiere de intersecţia cu strada Constituţiei şi a fost acroşată de un autoturism condus spre Piaţa Unirii de către o sibiancă în vârstă de 37 de ani”, a transmis IPJ Sibiu.
Echipajul de pe ambulanță a stabilit că în urma accidentului fata a suferit un traumatism de coloană vertebrală. Ea a fost transportată la CPU Luther, în stare stabilă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.
Citește și: Mii de persoane au participat la mitinguri pro-Europa în mai multe orașe din țară