11.2 C
Craiova
joi, 20 martie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentMehedinți: 12 certificate de înmatriculare retrase, în ultimele 24 de ore

Mehedinți: 12 certificate de înmatriculare retrase, în ultimele 24 de ore

Polițiștii mehedințeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Pentru protejarea comunității, polițiștii au intervenit operativ la 35 de evenimente, dintre care 17 prin SNUAU 112.

70 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

260 de autovehicule și 339 de persoane au fost verificate cu aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 240 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 63.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 5 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Reținut pentru conducere fără permis de conducere a unui vehicul neînmatriculat

Polițiștii din Izvoru Bârzii au depistat, azi noapte, un bărbat de 34 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism pe DC10, în localitatea Halânga, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, din verificările efctuate s-a stabilit că autoturismul este radiat din circulație.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatele din dotare, cât și recoltarea de mostre biologice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor:

  • conducerea unui vehicul fără permis de conducere,
  • punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neîmatriculat,
  • refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citește și: (VIDEO) 17 percheziții în dosarul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS