Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța două autoturisme de lux, cu numere și acte false, pregătite pentru export în Turcia.
Poliţiştii de frontieră din Constanța Sud au efectuat controlul asupra a două autoturisme, cu plăcuțe de înmatriculate din Lituania. Autoturismele erau aflate în posesia a doi cetățeni din Belarus.
Poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismele nu sunt înmatriculate, au montate plăcuțe de înmatriculare care aparțineau altor autoturisme. Documentele aferente nu îndeplinesc condițiile de fond și formă, fiind false. Autoturismele urmau să fie exportate în Turcia pe o navă tip RO-RO (mijloc naval de transport mărfuri în regim internațional, cu rampe/șine de încărcare/descărcare).
Autovehiculele, evaluate la aproximativ un milion lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de:
- fals,
- uz de fals,
- punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false.
La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și: (VIDEO) 17 percheziții în dosarul finanțării campaniei lui Călin Georgescu