Un bărbat de 42 de ani, din Măgurele, județul Ilfov a murit, la câteva zile după ce a fost torturat în propria casă de trei persoane. Acestea au intrat în locuință și l-au torturat pentru a le da PIN-ul cardului atașat unui cont în care avea 80.000 de euro.
Bărbatul torturat în casă a murit la spital din cauza gravității rănilor. Acesta nu a reușit să comunice cu anchetatorii.
Surse judiciare au declarat că bărbatul s-a lăudat către o femeie care oferea servicii sexuale că, după divorț, a rămas cu 80.000 de euro.
A fost legat de mâini și picioare
Pentru PIN-ul cardului, trei persoane – se pare că femeia și doi bărbați – au intrat peste el în casă și l-au tâlhărit. Pentru că victima a refuzat să spună PIN-ul, bărbatul a fost bătut cu sălbăticie și legat de mâini și de picioare cu cabluri ale electronicelor din casă.
Suspecții au furat cardul și l-au lăsat pe bărbat inconștient în locuință, unde a fost găsit de vecini, care au alertat-o pe fosta soție și autoritățile.
Suspecții au fost prinși când au încercat să scoată bani utilizând cardul într-un bancomat din județul Tulcea. Agresorii sunt în custodia Poliției Ilfov și urmează să fie propuși magistraților Judecătoriei Buftea pentru arestare preventivă, find acuzați de tâlhărie urmată de moartea victimei sau crimă.
Citește și: (VIDEO) Mehedinți: Acțiuni pentru siguranța pietonilor