14 C
Craiova
luni, 14 aprilie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentPatru persoane arestate pentru trafic internațional de droguri de mare risc

Patru persoane arestate pentru trafic internațional de droguri de mare risc

Polițiștii de frontieră Oradea și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au reținut patru persoane.

Cei 4 inculpați (doi bărbați și două femei), cu vârste între 26 și 40 de ani, sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

  • trafic internațional de droguri de mare risc,
  • trafic intern de droguri de mare risc.

Două persoane dintre acestea au fost prinse în flagrant în timp ce au introdus în România, prin PTF Valea lui Mihai, aproximativ 2,5 kilograme substanță 2MMC (drog de mare risc), destinată comercializării.  Substanța interzisă, ambalată în 7 pungi din material plastic a fost găsită în autoturismul cu care se deplasau inculpatele. Bărbații se aflau într-un alt autovehicul având rolul de antemergători. De asemenea, asupra inculpatei de 37 de ani, a fost găsită, ascunsă în lenjerie, o punguță conținând cantitatea de aproximativ 10 grame cocaină.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a celor patru persoane. Activitățile de urmărire penală au fost realizate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS