13.6 C
Craiova
sâmbătă, 12 aprilie, 2025

Mic, dar hoț

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un minor în vârstă de 14 ani, din municipiul Craiova, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat și tâlhărie calificată.

Din cercetări s-a stabilit faptul că în noaptea de 18 spre 19 februarie a.c., minorul, împreună cu alți patru minori cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, în timp ce se aflau pe strada Horia, din municipiul Craiova, ar fi agresat un bărbat de 55 de ani, din localitate, căruia i-ar fi sustras portofelul și un telefon mobil.

De asemenea, acesta este bănuit și de faptul că în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2024, ar fi pătruns prin efracție în incinta unei societăți comerciale de unde ar fi sustras țigarete în valoare de 800 de lei, iar la data de 15 februarie a.c., ar fi acordat sprijin unui alt minor de 13 ani, care ar fi pătruns într-o farmacie de unde ar fi sustras un telefon mobil.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, minorul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, complicitate la furt calificat și tâlhărie calificată, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS