25.1 C
Craiova
miercuri, 23 aprilie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentUn tânăr a murit, iar părinţii şi fratele lui au fost răniţi după ce maşina lor a intrat într-un cap de pod

Un tânăr a murit, iar părinţii şi fratele lui au fost răniţi după ce maşina lor a intrat într-un cap de pod

Un tânăr şofer a murit, iar fratele şi părinţii lui au fost răniţi după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod pe raza comunei mureşene Apold.

„La data de 22 aprilie 2025, în jurul orei 13.30, poliţiştii din Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DC 56, între Apold şi Vulcan, a avut loc un accident rutier. Conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, din Daia, judeţul Mureş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, izbindu-se de un cap de pod. În urma impactului, şoferul a decedat la faţa locului, iar cei trei pasageri, un bărbat de 31 de ani, aflat în partea din faţă, precum şi o femeie, de 50 de ani şi un bărbat, de 54 de ani, aflaţi în partea din spate a autoturismului, au suferit leziuni corporale. Pasagerii au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a IPJ Mureş într-un comunicat de presă.

Pentru ca răniţii să fie duşi mai repede la spital, medicii au solicitat două elicoptere SMURD.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citeşte şi: 60 de amenzi şi şase permise reţinute de poliţiştii doljeni, în ultimele 24 de ore

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS