16.7 C
Craiova
luni, 28 aprilie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentO femeie, forțată să stea pe șine, a fost lovită mortal de tren. Cumnatul ei, arestat

O femeie, forțată să stea pe șine, a fost lovită mortal de tren. Cumnatul ei, arestat

O crimă șocantă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Oradea. Un bărbat este acuzat că a forțat o femeie să rămână pe liniile de cale ferată până când aceasta a fost lovită mortal de tren.

 Victima şi agresorul, ambii în vârstă de 47 de ani, erau cumnați și se aflau pe podul CFR care traversează strada Dragoș Vodă din Oradea.

„Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice de pe liniile de cale ferată. Folosindu-se de forță fizică, prin împingeri repetate cu brațele. Bărbatul a ținut-o pe șine chiar în momentul în care se apropia un tren de marfă care circula pe direcția Aleșd-Oradea”, potrivit procurorului, la solicitarea Bihoreanul.

Conducătorul trenului nu a mai avut nicio șansă să evite impactul. Locomotiva a lovit femeia și a târât-o aproximativ 60 de metri. Din păcate, victima a decedat pe loc.

Suspectul cumplitei crime a fost prezentat, aseară, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor. Instanţa a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a dispus ca bărbatul, Erdei Adalbert, arestat pentru 30 de zile.

Citește și: Nou-născut dispărut din maternitate, găsit în casa unei tinere de 19 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS