7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMorţi şi răniţi, între care jucători, la un meci de fotbal în Honduras

Morţi şi răniţi, între care jucători, la un meci de fotbal în Honduras

Cel puţin trei morţi şi mai multe persoane au fost rănite în cadrul incidentelor care au avut loc la meciul Olimpia – Motagua, din campionatului Hondurasului, informează AFP, conform News.ro.

Incidentele au izbucnit după ce autocarul oaspeţilor a fost atacat cu sticle şi pietre de fanii echipei Olimpia, în apropierea Stadionului Naţional din Tegucigalpa.
Trei jucători ai echipei Motagua au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind spitalizaţi.

10.000 de spectatori pe stadion

Pe stadion erau deja peste 10.000 de spectatori, care au fost anunţaţi că meciul nu se va mai disputa, moment în care au început confruntări între fani adverşi. Porţile stadionului s-au deschis şi suporterii au încercat să părăsească arena, dar au intrat într-o busculadă cu forţele de ordine, în număr de 5.000, care au intervenit folosind gaze lacrimogene.

În învălmăşeala creată, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost grav rănite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS