4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDosarele de lipsire de libertate, verificate la toate parchetele din țară

Dosarele de lipsire de libertate, verificate la toate parchetele din țară

Dosarele care vizează dispariţia unor persoane şi infracţiunea de lipsire de libertate înregistrate în ultimii 10 ani sunt verificate de Parchetul General la toate parchetele din ţară.

Acesta este ” cel mai amplu control din istoria Ministerului Public” a declarat marți procurorul general interimar Bogdan Licu.

„În momentul de faţă, în cadrul Ministerului Public se află în desfăşurare cel mai amplu control efectuat vreodată în istoria Ministerului Public. Am dispus ca la toate parchetele din ţară să fie verificate toate cauzele privind lipsiri de libertate înregistrate în ultimii 10 ani (…) Sunt verificări în toate cauzele în care s-au înregistrat plângeri în urma unor dispariții de persoane, chiar dacă sunt în conexitate cu alte fapte, viol, omor”, a spus Bogdan Licu.


El a precizat că acest control a fost dispus la începutul lunii august și are ca termen de finalizare 1 octombrie. „Verificăm absolut toate soluţiile din ultimii 10 ani, atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei soluţiilor dispuse. Controlul a pornit de la această situaţie, acest nefericit caz ( cazul Caracal)”, a adăugat Licu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS