0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCine va conduce România după ce guvernul Dăncilă a fost demis

Cine va conduce România după ce guvernul Dăncilă a fost demis

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Potrivit Legii nr. 90/2001 privind funcționarea guvernului și a ministerelor, principala consecință este aceea că executivul nu mai poate emite ordonanțe de urgență sau propuneri legislative către parlament.

După adoptarea moțiunii de cenzură la adresa guvernului Dăncilă, jocul politic se mută la Cotroceni, la pachet cu întreaga responsabilitate pentru conducerea țării.

Președintele trebuie să decidă dacă va pune în brațe guvernarea liberalilor sau le va oferi lui Cioloș și Barna ocazia să facă anticipatele pe care le doresc.

„În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, executivul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi.

În această perioadă, guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege. În situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală“, potrivit Legii nr. 90/2001.

Și articolul 110, alineatul 2, din Constituție spune că „guvernul este demis la data retragerii de către parlament a încrederii acordate sau dacă prim-ministrul se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile“.

În astfel de situație sunt aplicabile prevederile articolului 103, în care șeful statului „desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în parlament“.

„Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al parlamentului asupra programului şi a întregii liste a guvernului“, mai arată același articol din Legea fundamentală.

Totodată, „programul şi lista guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi la Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“, conform articolului 103 din Constituție.

„Guvernul, al cărui mandat a încetat, (…) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului guvern“, mai prevede Legea fundamentală.

Preşedintele a convocat partidele la prima rundă de consultări

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că vineri, începând cu ora 11.00, reprezentanţii partidelor politice vor veni la prima rundă de consultări.

„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine, începând cu ora 11.00, pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern.

Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea.

Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate.

Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale.

În cadrul consultărilor, voi constata în ce măsură există un astfel de consens și care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare.

Din acest moment, prioritară devine punerea în aplicare a celei mai bune soluții constituționale pentru ca românii să fie cât mai puțin afectați de efectele acestei perioade postmoțiune.

Sunt chestiuni care necesită o rezolvare urgentă. România are nevoie de un buget corect pentru anul viitor. De asemenea, trebuie ca în cel mai scurt timp să facem o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism și credibilitate cerute de partenerii noștri din Uniunea Europeană.

Voi lua o decizie cu respectarea Constituției și, având în vedere ca, indiferent de opțiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României“, a declarat preşedintele Iohannis.

Ce-şi doresc cei de la USR

Liderul USR, Dan Barna, a declarat că soluția mai departe sunt alegerile anticipate și aceasta va fi propunerea Alianței USR PLUS la consultările care vor urma cu șeful statului.

„Alegerile anticipate sunt cheia, de a ne întoarce la cetățeni (…) În momentul de față vom merge la Cotroceni la consultările cu președintele Iohannis.

În ultima întâlnire pe care am avut-o cu dânsul mi-a spus că și el susține ideea alegerilor anticipate. Este soluția firească, soluția corectă.

Orice altă variantă nu va face decât să continue acest troc pe care l-am văzut și în aceste zile, de încercare de cumpărare și inventat majorități“, a spus Barna.

Întrebat dacă vrea, astfel, ca Viorica Dăncilă să rămână premier interimar până la anticipate, Barna a răspuns că „există mai multe variante, despre care vom discuta în zilele următoare la consultări“.

Orban se vrea premier

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că a convocat pentru vineri, la ora 9.00, Biroul Politic Național (BNP) pentru a stabili strategia, echipa care va reprezenta partidul și mandatul cu care liberalii vom merge la consultări cu președintele României, pentru formarea unui nou guvern.

Ludovic Orban a declarat că persoana desemnată pentru funcția de premier din partea PNL va fi chiar el, în cazul în care membrii vor fi chemați la formarea noului guvern.

„Orice declarație legată de ceea ce se va întâmpla de acum înainte, o vom face după reuniunea BPN. Se știe foarte bine că, în cazul în care vom fi chemați să formăm guvernul, persoana desemnată să fie premier sunt eu, Ludovic Orban.

Biroul Politic Național va stabili strategia şi echipa care va reprezenta partidul, în cadrul consultărilor la Cotroceni și, de asemenea, mandatul cu care ne vom duce la președintele României“, a declarat Ludovic Orban.

Viorica Dăncilă va merge la consultări

Viorica Dăncilă a anunțat că merge la consultări la Palatul Cotroceni, după ce iniţial a spus că nu va face acest lucru. Fostul premier anunţase că nu va merge la consultări şi a precizat că nici colegii săi nu vor face acest lucru.

Ulterior, Dăncilă a spus că va merge pentru că cei de la PSD sunt oameni responsabili. „O să stabilim mandatul cu colegii. Vineri o să avem o ședință“, a completat fostul premier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS