0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlo, CAO, unde-ai lucrat, asfaltul s-a lăsat!

Alo, CAO, unde-ai lucrat, asfaltul s-a lăsat!

Lucrările pe care le face Compania de Apă Oltenia (CAO) sunt ca minunile, ţin trei zile. Cel puţin aşa s-a întâmplat cu lucrarea efectuată în urma unei avarii de pe strada Câmpia Islaz.

Avaria s-a produs la începutul acestei luni. O conductă s-a spart în dreptul halelor de la Agronomie şi apa a ţâşnit pe carosabil. După ce apa a băltit două zile, că era weekend, conducta a fost reparată. După reparaţii, tot angajaţii CAO au venit şi au refăcut carosabilul, aşa-zisa „readucere la starea iniţială“. Faptul acesta se petrecea în urmă cu o săptămână, când în groapa săpată pentru intervenţie a fost pus pământ şi ulterior asfalt. Numai că asfaltul proaspăt turnat nu a avut viaţă lungă.

Asfalt lăsat pe strada Câmpia Islaz

Mixtura asfaltică a început să se descompună şi pământul de dedesubt să se lase. Prin urmare, şi-a făcut apariţia o groapă, care începe să se întindă de-a latul străzii. Atâta timp cât pe ambele părţi ale carosabilului sunt parcate autoturisme, groapa cu pricina este greu de ocolit. Câţiva metri mai departe, o altă „cârpeală“ dă şi ea semne că s-ar prăbuşi. Este vorba tot despre o intervenţie a CAO, făcută aici în vara acestui an. Au reparat, au asfaltat, iar acum în acel loc covorul asfaltic începe să se lase.
Abia după ce au fost anunţaţi de către redactorii GdS, angajaţii CAO au venit la faţa locului să „identifice“ groapa. În cele din urmă, până la finalul zilei, au refăcut covorul asfaltic.

Reasfaltare pe strada Câmpia Islaz/foto; Claudiu Tudor

Distrigaz, lucrări de mântuială

Tot la capitolul lucrări de mântuială se încadrează şi Distrigaz Sud Rețele. În urmă cu o lună, Compania a decopertat o stradă din Craiova asfaltată în urmă cu trei ani. Este vorba despre strada Bărăganului, din cartierul craiovean Catargiu, pe care se turnase covor asfaltic în anul 2016.

Strada Bărăganului/foto:Claudiu Tudor


Distrigaz a constatat că are probleme la reţelele de distribuţie a gazelor naturale şi a cerut primăriei autorizaţie de spargere a străzii. După ce au primit acceptul administraţiei locale, au demarat lucrările. Asfaltul a fost spart pe toată lungimea străzii, inclusiv trotuarele fiind afectate. Reparaţiile nu au fost încheiate nici până în prezent. De refacerea covorului asfaltic cât de curând nici nu poate fi vorba. În locul acestuia au apărut gropile, iar pe şantier muncitorii continuă să spargă şi trotuarele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS