0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCetățenii chinezi din Corabia, întorși de curând din China, s-au mutat în Teleorman

Cetățenii chinezi din Corabia, întorși de curând din China, s-au mutat în Teleorman

Cele trei persoane de naționalitate chineză care în 1 februarie au intrat pe teritoriul României, sosind din China, ulterior ajungând în județul Olt, sunt în continuare în perioada de monitorizare.

La o săptămână de la sosirea în județ a cetățenilor de naționalitate chineză, care s-au reîntors în România din țara natală, China, unde evoluează focarul de 2019 nCoV (noul coronavirus), Direcția de Sănătate Publică Olt a făcut prima comunicare privind această situație.

Cetățenii din China au ajuns la întoarcerea în țara noastră inițial în Corabia (doi), respectiv Slatina (o persoană). Rezidenții din Corabia au ales între timp să-și schimbe domiciliul, mutându-se în județul Teleorman, în Roșiorii de Vede, astfel că monitorizarea acestora până în 14 februarie va fi făcută de autoritățile din județul vecin.

„Două persoane desemnate (medici) din secția de boli transmisibile a Direcției de Sănătate Publică Olt au fost nominalizate cu activitatea de monitorizare zilnică (se înregistrează date privind prezența sau absența urmatoarelor semne/ simptome clinice: tuse, febră, greutate în respirație, dureri de cap) a celor trei persoane; în perioada 01- 03. feb. 2020: persoanele monitorizate nu au prezentat semne/simptome specifice bolii. În data de 03 februarie 2020 persoanele de naționalitate chineză cu rezidență chineză au părăsit adresa de domiciliu și s-au mutat în jud.

Teleorman, localitatea Roșiori de Vede. Direcția de Sănătate Publică Olt a notificat imediat Direcției de Sănătate Publica Teleorman pentru preluarea în monitorizare a celor doua persoane. Monitorizarea zilnică se face până inclusiv în a 14- a zi de la data sosirii în țară ( 01.02- 14.02.2020). Rezultatul monitorizării zilnice se transmite zilnic, pana la orele 1200, la Centrul Regional de Sănătate Publica la care este arondat jud. Olt“, sunt precizările DSP Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS