12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCompaniile energetice, obligate să facă investiții, pentru a relansa economia după criza sanitară

Companiile energetice, obligate să facă investiții, pentru a relansa economia după criza sanitară

​Fiecare companie energetică aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri va fi obligată să adopte până pe 15 iunie 2020 un plan de investiții pe următorii cinci ani, se arată într-un ordin semnat de ministrul Virgil Popescu, obținut de HotNews.ro.

Dacă strategiile de investiții nu sunt realizate sau adoptate, managerii companiilor pot plăti cu funcția. Unele dintre companiile energetice de stat au profituri foarte mari, însă lipsesc investițiile. Contactat de HotNews.ro, ministrul Virgil Popescu a spus că vrea să știe cu ce se ocupă Hidroelectrica sau Romgaz.


Ce conține Ordinul

  • Fiecare companie energetică aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va elabora și adopta o strategie de investiții pentru următorii cinci ani până la data de 15 iunie 2020
  • Strategia respectivă va fi discutată și adoptată în Adunarea Generală a Acționarilor până la data de 15 iunie 2020
  • Strategia va trebui să conțină proiectele investiționale noi care urmează a fi derulate în perioada 1 iulie 2020- 1 iulie 2025 precum și modernizările activelor actuale aflate în funcțiune
  • Strategia fiecărei companii va trebui să conțină și termenele de realizare asumate, costul estimativ al fiecărei investiții și sursele de finanțare indicate. Achiziția de acțiuni în alte companii nu face obiectul acestei strategii și nici achizițiile de active aflate deja în operare
  • Sursele financiare indicate pot fi: surse proprii, finanțări nerambursabile sau împrumuturi

Administratorii raspund de realizarea investitiilor

  • Obiectivele investiționale asumate și aprobate de Adunările Generale ale Acționarilor vor fi incluse în mandatele de administrare ale administratorilor executivi, actuale și viitoare
  • Nerealizarea sau neadoptarea în termen a respectivelor strategii va genera un proces de evaluare a activității administratorilor executivi și neexecutivi care va dura maxim până la 1 august 2020
  • Direcția Generală Adminstarea Statului din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri are obligația ducerii la îndeplinire a prezentului ordin care vizează companiile la care statului este acționar unic sau majoritar
  • Prevederile nu se aplică companiilor aflate în procedura insolvenței.

Unul dintre motivele emiterii ordinului este „nevoia de relansare a economiei românești prin investiții post criză sanitară”.

Alte motive invocate

  • nevoia de investiții noi și de modernizări în sistemul energetic național
  • oportunitățile oferite de tranziția energetică și de conceptul european privind decarbonarea
  • interesul statului ca acționar de a crește valoarea pe termen lung a companiilor energetice strategice din administrare
  • situația financiară solidă a companiilor de stat și lipsa investițiilor în sector din ultimii ani

Ordinul a fost semnat joi și urmează să fie transmis în cursul zilei de vineri tuturor companiilor energetice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, mai informeaza HotNews.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS