-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFitch a confirmat ratingul României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă

Fitch a confirmat ratingul României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă

Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB minus” cu perspectivă negativă. „BBB minus” este ultima notă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii). Agenția de rating prevede o încetinire a creșterii economice în 2022, precum și un deficit bugetar mai mare decât cel prognozat.

Ratingul „BBB minus” acordat României este susţinut de apartenenţa la UE şi fluxurile de capital din UE, care sprijină investiţiile şi macrostabilitatea, de PIB-ul per capita și de indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor state care beneficiază de un rating din categoria „BBB”.

Însă acestea sunt contrabalansate de un deficit bugetar şi un deficit de cont curent mai ridicate comparativ cu deficitele altor ţări, cu performanţe scăzute privind consolidarea bugetară şi rigidităţi ridicate ale bugetului, şi o poziţie de debitor extern net relativ ridicată, apreciază Fitch

Perspectiva negativă reflectă incertitudinile continue privind implementarea politicilor care să vizeze combaterea dezechilibrelor fiscale structurale pe termen mediu şi impactul războiului din Ucraina şi al crizei din energie asupra performanţei economice, fiscale şi externe a României, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Evaluare

Agenţia de evaluare subliniază că principalii factori care, individual sau împreună, ar putea conduce la o retrogradare a ratingului suveran sunt:

– reducerea încrederii în capacitatea de a implementa consolidarea fiscală, care subminează credibilitatea politicii fiscale, duce la o creştere mai rapidă decât s-a proiectat a datoriei publice, reduce flexibilitatea de finanţare sau sporeşte riscurile la adresa stabilităţii macroeconomice şi a sectorului extern.

În sens invers, principalii factori care ar putea conduce la o îmbunătăţire a ratingului sunt:

– îmbunătăţirea încrederii că strategia fiscală a Guvernului va duce la reducerea deficitului fiscal şi la stabilizarea nivelului datoriei ca procent din PIB pe termen mediu, şi sporirea rezilienţei economice şi externe la înăsprirea condiţiilor de finanţare şi a riscurilor geopolitice.

Fitch Ratings este una dintre cele mai importante agenții de rating din lume, alături de Moody’s Corporation și Standard & Poor’s. Compania are două sedii, unul la New York și celălalt la Londra și a fost înființată în anul 1913 în New York City.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS