4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNașul mafiei siciliene, arestat după 30 de ani de căutări

Nașul mafiei siciliene, arestat după 30 de ani de căutări

Poliţia italiană l-a arestat pe cel mai căutat lider mafiot, Matteo Messina Denaro, relatează luni ANSA, AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Messina Denaro, care a fost reţinut la Palermo, în Sicilia, este considerat unul din naşii mafiei siciliene Cosa Nostra şi era dat în urmărire din 1993.

„După 30 de ani de fugă, Matteo Messina Denaro a fost arestat. Mulţumesc cu mare emoţie femeilor şi bărbaţilor statului care nu au abandonat niciodată (urmărirea), confirmând regula că mai devreme sau mai târziu marii criminali aflaţi pe fugă sunt arestaţi”, a reacţionat pe whatsapp vicepremierul Matteo Salvini.

Comandantul carabinierilor Pasquale Angelosanto a precizat pentru agenţia AGI că Messina Denaro a fost reţinut luni „în interiorul unei structuri sanitare din Palermo unde se dusese pentru a urma terapii clinice”.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru rolul jucat în asasinarea procurorilor antimafia Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, în 1992.

El este pasibil, de asemenea, de o altă condamnare pe viaţă pentru rolul său într-o serie de atacuri cu bombă la Florenţa, Roma şi Milano, în 1993, soldate cu zece morţi.

În septembrie anul trecut, poliţia italiană a indicat că, în pofida „dispariţiei” sale, Messina Denaro continua să controleze mafia din apropierea oraşului Trapani din vestul Siciliei. „Am umplut un cimitir, singur”, spunea Denaro, cu ani în urmă, potrivit The Guardian.

Denaro, supranumit „Diabolik”, a fost cândva considerat un candidat pentru a fi șeful mafiei siciliene, după moartea lui Bernardo Provenzano, în 2016, și a lui Salvatore Riina, în 2017.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS