Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat sâmbătă, în jurul orei 14.55, prin apel 112, cu privire la faptul că pe Drumul Național 6, în afara localității Pestra, din comuna Dăneasa, a avut loc un accident mortal.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Drăgănești-Olt.
Un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din comuna Dăneasa, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi acroșat un biciclist, respectiv un bărbat de 70 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, biciclistul a decedat.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeşte şi: Un mort și cinci răniți într-un accident în care au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară