-1.5 C
Craiova
joi, 23 ianuarie, 2025
Știri de ultima orăAdvertorialeLiceul de Industrie Alimentară, un model pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale. „Toți copiii sunt egali, cu CES sau nu”

Liceul de Industrie Alimentară, un model pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale. „Toți copiii sunt egali, cu CES sau nu”

O mare masă în mijloc, într-o încăpere a bibliotecii Liceului de Industrie Alimentară. În partea dreaptă, Edi, elev în clasa a XI-a, calcă, atent și cu rigurozitate, bucata de material întinsă de profesoara Monica Vrejoiu. De cealaltă parte a mesei, câteva fete cos, ajutate, la nevoie, de mame, de bibiliotecara Izabela Hârșoveanu sau de mediatorul școlar Andra Glăvan.

Este o zi normală de lucru aici, în cadrul ședințelor de stimulare cognitivă pentru recuperare, prin metode specifice învățământului special integrat și specifice vârstei mentale a fiecărui copil. Elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) au câte 4 ore de astfel de activități în fiecare zi. Se lucrează uneori în grup, alteori individual.

Lucrează la gherghef, tricotează, cos, calcă. Și-au cumpărat o mașină de cusut din banii strânși la târgurile școlii, din vânzarea lucrurilor confecționate chiar de ei în cadrul acestor ateliere din cadrul ședințelor de stimulare. Cel mai drag îi este lui Edi când se așază la mașina de cusut.

Talente descoperite în cabinetul de consiliere

În timp ce ne povestesc despre fiecare în parte, cadrele didactice de la LIA ajung la Iolanda, o elevă a cărei capacitate de a vedea este de aproximativ 30%. O roagă să ne cânte ceva, iar preț de câteva minute camera se umple de vocea ei puternică, în timp ce noi ne frecăm brațele cu pielea de găină, iar bibliotecara Izabela Hârșoveanu o încurajează constant, în spirit matern, plină de căldură. Izabela a urmat cursurile Liceului de Artă și își dorește ca fiecare copil talentat să își găsească drumul.

Din toamnă, Iolanda merge la cursurile Școlii Populare de Arte. Toată echipa de la LIA a depus eforturi pentru a fi înscrisă acolo. Urmează atât cursuri de canto pentru muzică ușoară, cât și pentru muzică populară.
„Am mai avut o fată hipoacuzică, am descoperit-o în cabinetul de consiliere cu un talent extraordinar la desen. S-a mutat la Liceul de Arte și acum pictează camere de copii”, povestește Atena Ulmeanu, consilier școlar.

23 de elevi cu CES și-au găsit locul

La LIA, sunt 23 de elevi cu CES, dintre care 14 au certificat cu profesor itinerant. Toți s-au integrat, profesorii sunt o echipă, iar majoritatea copiilor sunt autonom, chiar și cei care au părinte-însoțitor.
„Avem unii copii care au vârstă mentală de 3-4 ani. Avem un elev care s-a plimbat pe la cinci școli până să ajungă la noi. În cele din urmă, a venit aici, mama auzise niște lucruri frumoase despre unitatea noastră, iar la LIA și-a găsit locul. Aici, fiecare își găsește locul”, spune Monica Vrejoiu, care este profesor itinerant și de sprijin aici din 2015.
Este mândră de fiecare în parte, îi prezintă cu bucurie și le laudă realizările. Ne arată, într-un colț, materialele realizate de Ziua Culturii Naționale, cu câteva frumoase lebede de hârtie pe un lac cu nuferi. Apoi scoate câteva bonete și șorțuri lucrate de acești pentru Ziua Alimentației, când le-au purtat la activitățile tematice.

„Toți copiii chiar sunt egali”

De puțin timp, echipei i s-a alăturat și Andra Glăvan, mediator școlar, care a impresionat echipa de la LIA cu experiența acumulată în domeniul voluntariatul, la numai 23 de ani.
Este implicată și în ședințele de stimulare, dar și în acțiuni pentru reducerea abandonului școlar.
Participă la orele de dirigenție, inclusiv de la clasele mici, apoi încearcă să discute cu elevii care absentează foarte mult sau se află în pragul abandonului școlar.

„Eu sunt din Mehedinți, acolo am desfășurat mai multe activități de voluntariat cu copii cu nevoi speciale. Ce vă pot spune e că am ajuns la o școală cum rar găsești, unde toți copiii chiar sunt egali, cu CES sau nu. La LIA, sunt ajutați să se descurce, fiecare în felul său”, spune Andra.

„Se simt validați social”

Atena Ulmeanu, consilier școlar, lucrează mai mult individual cu elevii. Sunt zile în care nu poate ieși din cabinet nici măcar să bea un pahar cu apă. Dar munca o încarcă și spune că activitățile desfășurate cu elevii cu CES produc rezultate extrem de importante. „Se simt acceptați, se simt utili prin activitățile desfășurare, se simt validați social”.

Mai mult la școală decât acasă

Dovadă că elevii se simt integrați este și faptul că ei rămân la LIA de-a lungul anilor. „Suntem aici din clasa 0, acum suntem a noua”, ne mărturisește o mămică.
Edi ne povestește entuziasmat cât de mult îi place la școală. Mama sa, care îl însoțește, spune că a devenit o provocare să îl ia acasă.
„Nu vrea să stea deloc acasă. Chiar dacă avem practică, după aceea trebuie să venim aici. Nu are vacanță, acasă vorbește numai despre școală și doamne, sunt prietenele noastre”, spune aceasta.

O muncă de echipă

„Mămicile însoțitoare/shadow ne ajută foarte mult”, pune prof. Monica Vrejoiu. „Se implică și îi ajută nu doar pe copiii lor, ci și pe ceilalți copii”, adaugă prof. Valeria Ghivercea, coordonator SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară).
„Cel mai important lucru este că există colaborare între profesori, consilieri, cadre didactice sau auxiliare, pentru binele copiilor”, consideră prof. Laura Vasile, director al Liceului de Industrie Alimentară, care își dorește ca fiecare elev să simtă că își găsește locul în această școală și este foarte mândră de toată echipa LIA.

„Aceste doamne merită statui, de unul singur nu poți construi mai mult decât într-o echipă. Pentru elevii cu CES este foarte important să aibă o meserie, să își capete independența”, completează prof. Daniela Romee, director adjunct.
„Avem și copii cu CES care participă la practică, avem copii cu cerințe educaționale speciale care, în schimb, sunt foarte buni la gătit”, spune consilier Atena Ulmeanu.
La LIA, e loc pentru fiecare, și a fi diferit înseamnă, de multe ori, doar a căuta altundeva ceea ce te poate pune în valoare.

Articol realizat cu sprijinul Liceului de Industrie Alimentară din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS