Două persoane au fost rănite în urma unui accident produs joi după-amiază, pe strada Caracal din municipiu. În accident au fost implicate trei autoturisme - două BMW-uri şi un VW Passat.
Reprezentanta unei societăţi comerciale, care deţine o pizzerie în Electroputere Mall, susţine că o agentă din cadrul Poliţie Locale Craiova a amendat firma fără nici un motiv. Aceasta spune că va face plângere penală împotriva poliţistei, iar reprezentanţii Poliţie Locale au explicat că a fost sesizată comisia de disciplină.
Sorina Săcărin, fetița de opt ani crescută de familia Șărămăt la Baia de Aramă și adoptată de familia Săcărin, stabilită în SUA, este foarte aproape de a-și urma părinții adoptivi în America, după ce Judecătoria Slatina a respins ordonanța președințială care îi bloca plecarea. Mama adoptivă a povestit cum s-a adaptat copila și ce relație au stabilit împreună să aibă cu familia care a crescut-o.
O pasageră dintr-un avion TAROM, care venea din Amsterdam şi mergea spre Cairo, via Bucureşti, a filmat nişte scene teribile, chiar înainte de decolare.
Noul Parlament al UE o susţine pe Kovesi pentru preşedinţia Parchetului European. Procedura de alegere a preşedintelui Parchetului European s-a blocat înainte de alegerile europarlamentare.