Simona Halep va prezenta trofeul cucerit la Wimbledon, mâine seară, pe Arena Naţională din Bucureşti. Ceremonia, care va avea loc de la ora 19.00, este organizată de Primăria Capitalei, în parteneriat cu Federația Română de Tenis.
Prim-ministrul României,Viorica Dăncilă a avut o reacţie neaşteptată atunci când un jurnalist a pus o întrebare despre situaţia economică a judeţului Teleorman, potrivit Stirile ProTv.ro.
Un accident rutier a avut loc astăzi , în localitatea timișeană Comloșu Mic. Mai multe persoane au fost rănite după ce un șofer neatent, aflat la volanul unui microbuz, a lovit un autoturism pe care l-a proiectat într-un autocar.
Miercuri, 17 iulie, va avea loc concursul național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2019.
O eclipsă totală de Lună va avea loc în această noapte, maximul producându-se luni la ora 7.12 dimineața, când satelitul natural al Pământului va fi foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproape o ora înainte să răsară Soarele, potrivit Hotnews.ro.
Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, pe 12 iulie, de o femeie din Malu Mare, cu privire la faptul că tatăl său a plecat de la domiciliu pe 11 iulie şi nu a mai revenit.