13.3 C
Craiova
miercuri, 30 aprilie, 2025

Horoscop

  Berbec    
Nu aveţi chef de nimic, vă place să le faceţi pe toate în tihnă, fără să vă bată nimeni la cap. Nu veţi da randament dacă veţi fi obligat să terminaţi ceva repede, dar vă veţi descurca de minune în activităţi de durată, fără termene- limită.

 
  Taur
Este o zi atât de stresantă, încât nu veţi putea să vă concentraţi la ceva anume. Sunteţi solicitat în prea multe părţi, nu apucaţi să duceţi la capăt o activitate, că deja aţi fost chemat de altcineva, iar această împrăştiere nu este prielnică unor rezultate de care să fiţi mândru.

 
  Gemeni
Iubirea vă ia minţile. Sunteţi pur şi simplu cucerit de o nouă apariţie în calea dumneavoastră. Ce e de făcut? Să vă lăsaţi furat de dragoste şi să uitaţi de orice sau să păstraţi controlul emoţiilor, lăsând raţiunea să dea ordine? E greu să nu vă lăsaţi copleşit de sentimente, pentru că atracţia e fantastică, frumuseţea – răpitoare, iar nevoia de iubire – maximă!

 
  Rac
Nu comunicaţi eficient cu unii colaboratori, care nu au chef să stea la discuţii şi devin ostili când vine vorba de reciprocitate. Dacă ar fi să faceţi dumneavoastră totul pentru ei, da, asta acceptă, dar să dea şi ei ceva în schimb, nu prea. Nu aşteptaţi de la colegi mai mult decât pot ei oferi, ca să nu fiţi dezamăgit, dar nici nu vă sacrificaţi pentru binele lor. Nu merită!

  Leu
Pregătiţi-vă maşina pentru că aveţi drum lung de făcut. Poate compania pe care o aveţi alături nu este prea veselă pe parcurs, dar ceea ce vă aşteaptă la destinaţie merită tot efortul.
Dacă dumneavoastră sunteţi la volan, fiţi extrem de atent la starea drumurilor sau a maşinii, pentru că vă puteţi trezi cu vreo defecţiune neprevăzută.

  Fecioară
Relaţiile de familie sunt mai destinse ca oricând, iar cel mai bun prieten este cineva din familie. Se resimte o atmosferă mult mai relaxată atunci când reveniţi acasă şi comunicarea merge strună, ca şi cum aţi fi cu toţii pe aceeaşi lungime de undă. Tot ce le propuneţi celor dragi este imediat acceptat, iar dumneavoastră sunteţi foarte deschis la ce spun ceilalţi.

  Balanţă
Vă simţiţi blocat într-un impas din care numai cineva anume vă poate scoate. Nu aveţi curajul să apelaţi la ajutorul său, dar noroc că simte ce se petrece şi va interveni la ţanc, într-un mod salvator. Recunoştinţa dumneavoastră va fi maximă când veţi vedea că, fără să-i cereţi spriijnul, el vă este alături în cel mai potrivit moment.

 Scorpion
Starea emoţională depinde mult de stabilitatea vieţii dumneavoastră, deci, dacă lipseşte ceva pentru a fi mulţumit de dumneavoastră, este normal ca această insatisfacţie să se traducă şi în emoţii negative. Parcă vă este frică de ceva, de un aspect pe care dumneavoastră, personal, nu-l puteţi modifica. Vă e teamă de sărăcie, de lipsuri, de nesiguranţa zilei de mâine, şi grijile exagerate vi se citesc pe chip.

 Săgetător
Nimic nu reuşeşte să vă atragă atenţia pentru că vă retrageţi într-o lume proprie, doar cu ceea ce vă convine. Aveţi suficiente probleme cărora să le daţi atenţie şi, astfel, să vă rupeţi de tot ce se petrece în jur. Nu vă împovăraţi cu poveştile altora, ci vă faceţi că nu îi auziţi.

  Capricorn
Legea, reprezentanţii unei instituţii, o persoană cu autoritate care are dreptul să vă controleze sau vă influenţează intervin în treburile dumneavoastră şi strică tot ceea ce doreaţi să faceţi. Proiectele de la serviciu stau în aşteptare, fără să se mai ocupe nimeni de ele, iar blocajele din activităţile cotidiene devin enervante.

  Vărsător
Îl priviţi cu suspiciune pe partenerul dumneavoastră, având senzaţia că vă ascunde ceva. Citiţi în ochii lui o oarecare teamă că ar putea fi descoperit şi pedepsit, şi evită discuţiile faţă în faţă deoarece ştie că aveţi un fler aparte de a afla tot ce vreţi să ştiţi. Nu aveţi încredere în el.

  Peşti
Faceţi totul cam în glumă, fără să vă concentraţi, iar atitudinea dumneavoastră aeriană, infantilă, jucăuşă poate face să comiteţi erori, pe care tot cu umor veţi încerca, mai apoi, să le reparaţi, dacă se poate. Încercaţi să fiţi mai atent la ceea ce faceţi. Probabil nu aveţi nici o motivaţie să vă apucaţi serios de treabă, ci încercaţi să scăpaţi mai repede de sarcini, luând totul peste picior.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS