Berbec
Calmul acestei zile vă este pe plac. Dacă nu apare nimic urgent de făcut, vă mai puteţi bucura şi dumneavoastră de lucrurile mărunte, dar frumoase ale vieţii. Găsiţi câte un motiv de bucurie în tot ceea ce vedeţi în jur, fie că e o plimbare prin magazine sau o discuţie la o cafea cu prietenii. Pare o zi banală, în fond, dar perfectă pentru liniştea dumneavoastră interioară.
Taur
Uneori aveţi nevoie de o critică bună ca să vă mobilizaţi mai eficient, ca atare nu veţi privi predica şefilor sau a părinţilor ca pe un motiv de enervare, ci, dimpotrivă, ca pe cel mai bun impuls de a vă implica serios în treabă. Cei maturi au metodele lor de a vă convinge să mergeţi pe o anumită cale, deci ar fi bine să le urmaţi sfaturile şi, mai de teamă, mai de nevoie, vă veţi supune lor cu un dram de umilinţă.
Gemeni
Începeţi săptămâna fără chef de muncă şi cu gândul în altă parte decât la treburile pe care le aveţi. Nu vă concentraţi suficient, de aceea şi rezultatele vor fi inferioare. Totul provine de la dorinţa dumneavoastră de a face prea multe în timp scurt, fără să aveţi şi energia necesară de a face faţă atâtor provocări simultane. Mai bine vă concentraţi asupra unui singur scop, să îl duceţi la capăt.
Rac
Este o zi de succes, în care veţi zâmbi satisfăcut de ceea ce obţineţi. Fie că e vorba de reuşite profesionale, în care atingeţi ţeluri dintre cele mai înalte, fie că e vorba de succese în plan sentimental, cucerind inima omului care vă atrage, senzaţia de împlinire este aceeaşi, în funcţie de planul căruia îi acordaţi prioritate în acest moment.
Leu
Vă simţiţi protejat de o stea norocoasă în tot ceea ce întreprindeţi, ca atare nu staţi pe loc într-o zi atât de bună. Aţi putea atinge scopuri foarte înalte, la care altădată nici nu îndrăzneaţi să visaţi, iar reuşitele acestei zile sunt asigurate de calităţile pe care le puneţi în joc, dar şi de un dram de şansă.
Fecioară
Aveţi mult de lucru, nici vorbă să terminaţi tot ce v-aţi propus, ca atare nu vă grăbiţi să finalizaţi totul până la sfârşitul programului de lucru. În fond, sunteţi implicat într-un proiect de lungă durată, la care va trebui să vă concentraţi zile în şir, dar rezultatele vă vor satisface la final. Este un efort susţinut, în care trebuie să vă organizaţi perfect.
Balanţă
Deşi sunteţi genul de om care aduce pacea acolo unde apare, azi sunteţi într-o pasă proastă şi faceţi valuri pe unde treceţi. Sunteţi nervos, obosit, iritat şi nu reuşiţi să comunicaţi paşnic cu cei din jur. Contraziceţi doar de dragul luptei de opinii, tensionaţi atmosfera cu refuzuri şi argumente aprinse, dar această atitudine de luptător v-ar fi de folos în cazul unor confruntări de forţe ce au scopul de a vă propulsa pe dumneavoastră în frunte.
Scorpion
Fiţi cu ochii în patru la tranzacţiile financiare ale zilei, pentru că trece un oarecare risc peste bugetul dumneavoastră. Ori cineva încearcă să vă vândă un obiect care nu face nici pe departe atât cât cere, ori există un inamic ce vrea să pună mâna pe banii dumneavoastră, pe căi necinstite. Calculaţi restul la cumpărături, verificaţi din când în când dacă aveţi portofelul în geantă şi nu faceţi afaceri cu oricine. Atrageţi mai ales mincinoşi care ştiu să manipuleze pe oricine pentru un profit.
Săgetător
Inima dumneavoastră este foarte ataşată de trecut, de vremurile în care vă simţeaţi fericit şi răsfăţat cu gesturi de afecţiune din partea cuiva drag. Duceţi dorul acelor timpuri şi speraţi ca, într-o zi, ceva de atunci să revină, să retrăiţi emoţiile de odinioară. Poate chiar vi se împlineşte visul pentru o zi, având şansa să vă întâlniţi cu o fostă iubire care vă stârneşte sentimente profunde.
Capricorn
Comunicaţi foarte eficient, nu lăsaţi loc de interpretări eronate şi nici de îndoieli, pentru că vă bazaţi pe argumente logice şi date precise. Şefii sunt mulţumiţi de dumneavoastră, se pot baza pe ceea ce faceţi, ba chiar vi se pot acorda sarcini în plus, care demonstrează că superiorii au încredere deplină în ceea ce faceţi. Mai aveţi de învăţat, recunoaşteţi acest lucru, dar azi demonstraţi că aţi acumulat suficientă experienţă pentru a face un pas mai sus.
Vărsător
Trebuie să luptaţi singur cu inhibiţiile şi cu limitele impuse de alţii. Nu acceptaţi pe nimeni să vă pună pumnul în gură, atunci când aveţi ceva de spus. Timiditatea şi teama sunt cei mai mari inamici ai dumneavoastră, nu vă lasă să vorbiţi, să vă exprimaţi punctul de vedere sau să vă mişcaţi în voie, dar puteţi depăşi acest handicap numai printr-un efort de voinţă. Aveţi toate resursele să vă faceţi auzit, deci luaţi taurul de coarne!
Peşti
Dacă aveţi şansa de a câştiga un ban în plus, descoperiţi brusc nişte energii pe care nici nu credeaţi că le deţineţi. Vă apucaţi serios de treabă, extrem de motivat de profitul final, deci puteţi fi imediat stimulat şi dinamizat, oricât de dificilă ar fi sarcina, doar pentru că recompensa este substanţială. Nu contează eforturile ce se vor cere pe parcurs, ci numai ceea ce veţi obţine!