-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024

Horoscop

Berbec
Întâlnirile şi dialogurile cu prietenii sunt interesante, dar imprevizibile. Este posibil să revedeți o cunoştinţă mai veche, de care nu mai ştiați nimic de mult timp. Ar fi bine să fiți discret. Evitați să divulgați planurile şi intenţiile, dar mai ales abţineți-vă de la comentarii nefondate pe marginea unor subiecte pe care le cunoaşteți puţin sau deloc.

Taur
S-ar putea să fiți invitat la şedinţe cu şefi sau cu reprezentanţii unor instituţii oficiale. Posibil să fiți nevoiți să luați cuvântul, să explicați mersul activităţilor profesionale şi să faceți propuneri de îmbunătăţire a acestora. Neprevăzutul este la cote înalte, aşa încât alegeţi-vă cuvintele cu grijă şi susţineţi-vă punctele de vedere cu dovezi palpabile.

Gemeni
Veştile din şi despre străinătate sunt multe, bulversante şi greu le puteți urma firul. Poate fi vorba despre călătorii îndepărtate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfăşoară pe termen lung. Luați în calcul şi faptul că, deocamdată, lucurile nu stau cum vă doriți. După-amiază mergeți la un spectacol de teatru, la un film sau lecturează o carte cu teme filozofice.

Rac
Ziua este favorabilă achitării facturilor, taxelor sau relaţionării cu instituţiile financiare. Este posibilă o răsturnare de situaţie vizavi de banii şi bunurile pe care le deţineți cu partenerul de viaţă sau cu parteneri de afaceri. Fiți prudent şi ţineți o evidenţă strictă a tuturor documentelor financiare, deoarece erorile sunt greu de controlat şi remediat.

Leu
Relaţiile parteneriale sunt tensionate şi cu greu se poate cădea la pace. Ar fi bine să rămâneți implicat doar în colaborările care vă pun în valoare suficient de mult, încât să merite efortul.

Fecioară
La serviciu se anunţă multă forfotă. Dozați-vă eforturile, pentru că organismul este obosit şi funcţionează la capacitate redusă. Evitați provocările colegiale şi ocupați-vă doar de treburile personale. Segmentele inimii sunt vulnerabile, însă pe cât posibil folosiți doar remedii naturiste.


Balanţă
Relaţiile sentimentale şi cele cu copiii sunt punctele vulnerabile ale zilei. Nemulţumirile ies la iveală spectaculos, însă cu puţin efort şi înţelegere faţă de nevoile celorlalţi veți depăşi ziua cu bine. Motivele conflictelor sunt legate de banii şi bunurile comune. Doriți să investiți, să câştigați mai mult, iar cei apropiaţi vor să vă cheltuiască toată agoniseala.

Scorpion
Relaţiile familiale şi treburile gospodăreşti vă solicită din plin. Este nevoie să discutaţi pe îndelete cu cei dragi despre casă, grădină şi investiţiile aferente. Posibil ca un membru al familiei să vină cu propuneri inedite, ce vizează mutarea într-un alt oraş, altă ţară. Achiziţionarea unor bunuri patrimoniale este un alt aspect de luat în calcul.

Săgetător
Se pare că aveți multe drumuri de făcut pe distanţe scurte. Fie este nevoie să rezolvați chestiuni profesionale, fie un prieten sau o rudă vă solicită ajutorul. În toate cazurile, evitați să vă implicați emoţional sau să ajutaţi mai mult decât vi se cere. Mentalul vă este animat de idei măreţe, dar aşteptați perioade mai favorabile pentru a le comunica şi celor dragi.

Capricorn
Cheltuielile sunt la ordinea zilei. Fie că este nevoie de cumpărături necesare traiului zilnic, fie că vreți să ajutaţi pe cineva drag cu bani, cadouri sau favoruri, fie că trebuie să achitaţi facturi şi taxe, tot veți avea mai puţini bani în buget la finalul zilei.

Vărsător
Ziua vă aduce energie şi dorinţa de a vă implica în mai multe treburi. Stările de spirit sunt schimbătoare şi de aici puteți gafa serios în relaţiile cu ceilalţi. Temperați-vă elanul şi ocupați-vă doar de îndatoririle personale.

Peşti
Vă este greu să părăsiți o zonă confortabilă a vieţii, chiar dacă conştientizați faptul că vă dăunează. Depuneți eforturi să vedeți şi celelalte faţete ale realităţii, pentru că asta vă va aduce beneficii minunate. S-ar putea ca o schimbare la locul de muncă să fie imperios necesară pentru a progresa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS