Berbec
Nu ești dornic de schimbări și nici de prea multe activități sau luare de decizii. Simți nevoia să te retragi din lumina reflectoarelor, să iei o binemeritată pauză. Este un cadru astral prielnic pentru a fi creativ, să te preocupi de pasiuni, dar și pentru a petrece mai mult timp cu cineva drag.
Taur
Astrele te sfătuiesc să nu te panichezi, să te organizezi mai bine, să prioritizezi sarcinile și să rămâi pozitiv, mai ales atunci când va fi vorba despe sarcini de serviciu. Un alt sfat pe care-l au astrele pentru tine este să te concentrezi pe conexiuni, pe legături, pe relații.
Gemeni
Cuvintele-cheie pentru această zi sunt: grup, asociere, comunitate, echipă, parteneriat, prieteni. Semnul tău zodiacal este în sfera parteneriatelor și astăzi mai mult ca oricând trebuie să fii atent atât la felul în care relaționezi, la ce atitudine ai, cât și la ce informații oferi.
Rac
Te concentrezi pe planuri mai vechi pe care le-ai pus în ultima perioadă pe modul de „așteptare”. Este un cadru astral prielnic să finalizezi ceea ce ai început, să închei o etapă, să clarifici o situație, să ai o discuție sinceră cu cineva special și să simți cum te eliberezi, te detașezi.
Leu
Sfatul astrelor este să fii mai atent astăzi, pe de o parte, la aspectele ce țin de bani, iar pe de altă parte, la acte, proiecte, hârtii, cuvinte scrise care pot avea dublu înțeles. O altă recomandare ar fi să fii mai atent cum abordezi anumite situații și ce fel de răspunsuri dai.
Fecioară
Semnul tău zodiacal se află în sfera sinelui, de aceea azi vei fi mai concentrat asupra propriilor nevoi mai mult decât asupra nevoilor celorlalți. Vin vești bune, încurajatoare. Simți că ești pregătit pentru un nou proiect, o nouă etapă, și vei fi impresionat de ceea ce îți aduce ziua.
Balanţă
Ești optimist, pozitiv și emani credibilitate, iar energiile pe care le simți astăzi le vei împrăștia tuturor celor cu care vei interacționa. Semnul tău zodiacal este în sfera comunicării, iar astăzi cauţi tot felul de idei și de strategii care să te ajute să fii mai eficient.
Scorpion
Cineva din trecutul tău a avut o influență majoră asupra ta și este posibil ca efectele acestei persoane să se resimtă și astăzi. Este timpul să înveți unele lecții şi să-ți eliberezi gândurile de toate acele informații și convingeri toxice pe care le-ai auzit în ultima perioadă.
Săgetător
Îți dorești unele schimbări, îți propui noi obiective și cauți alte strategii. Și atunci, știi ce este de făcut? Debarasează-te de amintirile care te țin pe loc, de evenimentele care îți aduc o stare de neliniște, de nesiguranță. Norocul este de partea ta, te asigură astrele.
Capricorn
Este timpul să strălucești, să ieși de sub carapace, să-ți lărgeşti orizonturile, să faci un pas în față și să le spui și arăți tuturor cine ești și ce poți să faci. Ai posibilitatea să crești semnificativ de mult în ochii celorlalți, dacă te vei folosi de oportunitățile care apar azi.
Vărsător
Ești plin de idei bune despre cum să petreci timpul frumos alături de cei dragi, iar sfatul astrelor este să le dai curs, pentru că este un moment bun să te conectezi la cei apropiați, să le arăți cât de mult contează ei în viața ta. Sunt favorizate întâlnirile cu prietenii, discuțiile de suflet.
Peşti
Fii atent la semne, indicii, propuneri, oferte și colaborări. Pot apărea și unele sincronicități frumoase. De asemenea, este favorizată legătura cu străinătatea. Dacă apare posibilitatea unor deplasări, a unor drumuri, escapade, astrele te îndeamnă să te folosești de acestea.