6.2 C
Craiova
vineri, 29 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăHoroscopHoroscopul de weekend

Horoscopul de weekend

Berbec
Sunteți preocupat de cheltuieli comune cu alţii şi de achitarea datoriilor. Cei dragi şi copiii vă pot solicita sprijin material consistent, de aceea fiți prudent. Unii chiar ar fi tentaţi să exagereze privitor la distracţii şi aventuri costisitoare. Călătoriile pot întâmpina neplăceri. Selectați-vă priorităţile, alegeţi-vă cu grijă vorbele şi evitați suprasolicitarea nervoasă.

Taur
Este posibil să vă redefiniți noţiunea de cooperare, pentru că unii vă vor provoca mult şi veți fi nevoit să decideți în consecinţă. Gândiți-vă, în primul rând, ce condiţii vă avantajează, fie că este vorba despre relaţia matrimonială, fie despre cea profesională. Financiar se conturează cheltuieli comune cu alţii, discuţii referitoare la investiţii, moşteniri, partaje sau privitor la veniturile colaterale.

Gemeni
Resimţiți oboseala sau vă dau bătăi de cap niscai afecţiuni ale sistemului urogenital sau ale gâtului. Sunt momente pasagere, astfel că vă puteți îngriji cu puţină bunăvoinţă. Relaţiile colegiale sunt anoste, deoarece comunicarea este deficitară. Alegeți cu grijă vorbele, gesturile şi evitați discuţiile contradictorii. De asemenea, și relaţia profesională îşi va schimba modul de desfăşurare.

Rac
Vă implicați foarte mult emoţional în treburile celor dragi, mai ales dacă este vorba de copii. Totuşi, în fundal este vorba şi despre cheltuieli care se întrezăresc vizavi de aceste persoane. Fiți precaut şi chibzuiți fiecare cheltuială, deoarece există o tendinţă păguboasă la a cheltui peste măsură.

Leu
Există animozităţi între dumneavoastră şi membrii familiei, pe care le puteți gestiona cu bine. Sunteți combativ şi nerăbdător, astfel că în orice moment puteți declanşa conflicte. Controlaţi-vă stările sufleteşti şi reacţiile, pentru că există riscul să obosiți şi să apară afecţiuni pe sistemul circulator, inimă în mod special, şi pe coloana vertebrală.

Fecioară
Întâlniri şi discuţii cu persoanele din anturajul apropiat, călătorii pe distanţe scurte pentru a rezolva diverse probleme personale şi profesionale! Se recomandă prudenţă, deoarece în fundal există tensiuni care vă pot da peste cap planurile propuse pentru fiecare zi a săptămânii. Acasă în familie se animă atmosfera, fiind rost de discuţii aprinse şi de activităţi comune cu membrii familiei.

Balanţă
Cei dragi vă pot oferi cadouri deosebite, care să vă fie utile şi, mai ales, care să vă bucure sufletul. Relaţiile cu anturajul apropiat sunt importante, deoarece se vor crea contexte care să ducă la discuţii lămuritoare. Există tensiuni majore între dumneavoastră şi persoanele care alcătuiesc acest anturaj, bine fiind să păstrați constant o distanţă clară. Călătorii pe distanţe scurte, fie de agrement, fie pentru a rezolva diverse probleme personale şi profesionale.

Scorpion
Selectați priorităţile şi dozaţi-vă eforturile, pentru că există riscul să obosiți şi să se manifeste afecţiunile vechi. Segmentul financiar este foarte răscolit, astfel că este bine să vă dozați cheltuielile, să verificați constant bugetul veniturilor şi cheltuielilor, dar şi documentele financiare.

Săgetător
Sunteți puţin observabil şi implicat în peisajul cotidian. Sunt posibile câteva afecţiuni care să vă dea peste cap programul propus, de aceea luați în calcul şi îngrijirea corpului. Energia vitală fluctuează pe parcursul întregului interval analizat, de aceea planificaţi-vă activităţi uşoare şi, la nevoie, cereți sprijinul celor apropiaţi şi de încredere. Evitați luarea deciziilor majore, pentru că mentalul este răscolit şi e mai dificil să vă concentrați pe subiecte importante.

Capricorn
Subiectele aduse în prim-plan privesc obţinerea unor venituri pe care le puteţi obţine împreună din colaborări comune. Fiți prudent, deoarece există detalii ascunse, total nepotrivite pe care le veți descoperi peste ceva vreme. Se recomandă odihnă, retragere din forfota cotidiană şi activităţi uşoare.

Vărsător
Veți fi nevoit să socializați cu multă lume, atât la serviciu în plan profesional, cât şi acasă cu membrii familiei şi cu neamurile. Sunt posibile controverse şi discuţii aprinse pe teme de larg interes. Fiți prudent, atent la ce vi se spune şi, mai ales, controlaţi-vă vorbele şi gesturile. Este o perioadă în care gândirea şi comunicarea sunt deficitare, astfel că transmiterea şi înţelegerea informaţiei se realizează ceva mai lent.

Peşti
Călătorii pe distanţe lungi, relaţii cu străinătatea, planuri de studii şi documentare, acestea reprezintă teme importante pentru aceste zile. Cumva există o legătură între călătorii, studii şi segmentul profesional, în sensul că este posibil să călătoriți sau să studiați ceva necesar la locul de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS