Berbec
Astăzi ești cu gândul la trecut. Cauți o legătură, o ocazie de a reveni la un anumit mediu, o anumită situație, o conjuctură din trecut, un moment în care te simțeai bine sau îți convenea cum decurgeau lucrurile. Există astăzi șansa de a reveni în acel circuit.
Taur
Ești convingător, ai fler, știi să negociezi, chiar dacă ești prins într-un vârtej de evenimente, vei ști cum să le rezolvi, cum să ieși din orice încurcătură, situație, știi ce și care ar fi colacul de salvare. Sunt bine aspectate și colaborările, parteneriatele, munca în echipă.
Gemeni
Ești bun la suflet, generos, iar astăzi eşti mai atent ca oricând la nevoile celorlalți. Lasă intuiția să te ghideze, să te îndrume către cei care merită ajutorul tău. Cadru astral bun și pentru tot ce ține de spiritualitate, analiză a subconșientului, discuții de suflet.
Rac
Moment bun pentru unele decizii, pentru a încheia o etapă, dar și pentru un nou început. Este timpul să renunți la unele obiceiuri, să ieși dintr-o zonă de influență negativă, pentru că începi să conștientizezi că nu mai poți continua astfel la nesfârșit.
Leu
Ai nevoie de mai multă libertate de mișcare, de acțiune, de exprimare, și vei insista să ți se acorde acest lucru. Moment bun să echilibrezi lucrurile, să ții mai mult cont de acel raport corect dintre muncă și familie, dintre viața profesională și viața personală.
Fecioară
Zi dedicată comunicării. Găsești cuvintele și expresiile cele mai potrivite, cele mai convingătoare, reușești grație abilităţilor tale de socializare să spargi unele ziduri și să te apropii de anumite persoane, să fii eficient în negocieri, să manifeşti o atitudine pozitivă.
Balanţă
E nevoie să te oprești din ceea ce faci, să încerci să analizezi, fie că este vorba despre planul pe care-l ai, despre sarcini, despre ceva ce trebuie rearanjat, regândit, reorganizat. Sunt bine aspectate activitățile legate de studiu, străinătate, noi culturi, noi viziuni.
Scorpion
Analizezi foarte bine o situație, o sarcină, o activitate, o relație și decizi să pui punct, să te detașezi. Simți că te-ai îndepărtat de valul care te ducea într-o anumită direcție și că trebuie să revii, să fii din nou pe traseul pe care l-ai dorit, să fii auzit, înțeles, validat.
Săgetător
Dacă ai ceva de transmis lumii, acum este momentul, indiferent ce mijloc de comunicare alegi. Ai tot talentul, priceperea, cunoștințele necesare astfel încât să te faci înțeles, remarcat, să te afirmi, să fii lăudat, apreciat. Mesajul tău va ajunge acolo unde trebuie.
Capricorn
E nevoie să te concentrezi mai mult asupra sferei muncii, ai multe sarcini de adus la zi, ai cam rămas în urmă cu unele termene și cu anumite promisiuni. Te concentrezi să finalizezi tot ce ai pe listă, să împaci pe toată lumea, şi te vei epuiza până la finalul zilei.
Vărsător
Simți că s-a umplut paharul şi, în acelaşi timp, s-ar putea să dai de o situație mai dificilă și să simţi nevoia să fugi, să termini, să anulezi. Nu te descuraja, nu renunţa prea repede. Poți rupe un lanț, dacă asta îți doreşti cu adevărat, altfel analizează bine rezultatele.
Peşti
Este timpul să regândești un plan, o strategie, să analizezi cu atenție unde este blocajul, ce nu mai merge bine și ce ar trebui modificat, pentru că este foarte posibil să realizezi că nu mai funcționează aceleași metode, nu mai poți merge pe aceeași cale.