BERBEC
Este posibil ca în ultima perioadă să te fi suprasolicitat și să fie nevoie să iei o pauză, să te odihnești mai mult, să-ţi regăsești echilibrul, să nu mai insiști să controlezi totul, pentru că acest lucru poate fi în detrimentul sănătăţii tale, te atenţionează astrele.
TAUR
Semnul tău zodiacal este în sfera vieţii sociale și, pe lângă faptul că vei socializa din plin, te poţi afla într-un rol special, de mediator, de cel ce aduce înţelepciunea, sau poate de lider. Ești încrezător în propriile idei și viziuni și vei reuși să-i convingi și pe ceilalţi.
GEMENI
Cuvintele care descriu cel mai bine această zi sunt: intuiţie, imaginaţie, creativitate, visare, comunitate, echipă. Energia creatoare vine de la oamenii care te înconjoară, de aceea alege-ţi cu înţelepciune persoanele cu care interacţionezi, te sfătuiesc astrele.
RAC
Acţionezi după reguli, ţii cont de regulamente, respecţi programe, instrucţiuni și cauţi să bifezi tot ce-ţi arată agenda. Te ţii de plan, iar acest lucru îţi aduce liniște, siguranţă. Și oricâte sarcini bifezi astăzi, cele mai frumoase rezultate le vezi în sfera relaţiilor.
LEU
Poate fi nevoie să ieși din zona de confort, dar acest lucru nu-ţi aduce disconfort. Treci prin schimbări pe care nu le-ai anticipat, dar de care nu vei fi prea surprins. Este foarte bine aspectat sectorul familiei, căminului. Sunt posibile discuţii clarificatoare cu cei dragi.
FECIOARĂ
Ai parte de o zi echilibrată, fără mari evenimente. Este un moment bun pentru acele activităţi pe care le-ai tot amânat, dar care te-ar ajuta să te mai destinzi. Ar fi bine să fii mai practic și mai chibzuit, și atunci să iei anumite decizii legate de sectorul financiar.
BALANŢĂ
Te intersectezi cu diferite persoane, iar acestea au păreri diferite de ale tale. Ai grijă ce informaţii preiei, nu te lăsa influenţat, analizează, fii realist, rămâi cu picioarele pe pământ. Este foarte posibil ca traseul ales de tine să fie cel de care ai nevoie, nu te abate prea mult din drum.
SCORPION
Focusează-te pe legături, conexiuni, prietenii. Relaţiile tale sociale, fie că sunt de prietenie sau de colegialitate, contează pentru tine. Încearcă să le consolidezi pe cele care sunt cu adevărat importante. Dacă ai de reparat ceva, acum e momentul.
SĂGETĂTOR
Ar fi bine să fii mai atent astăzi cu sectorul finanţelor, pentru că ai tendinţa să exagerezi, să nu calculezi prea bine, să faci unele achiziţii de care poate nu prea ai nevoie. Este un cadru astral bun pentru întâlniri, vizite, scurte deplasări, escapade, explorări.
CAPRICORN
Dimineaţa eşti cumva mai agitat, te cuprind anumite emoţii, stări, apar gânduri amestecate. Ai nevoie de o pauză, de relaxare. Adoptă o atitudine liniștită, pozitivă, și vei observa îmbunătăţiri în interiorul tău. Cadru astral bun pentru activităţi individuale, în solitudine.
VĂRSĂTOR
Semnul tău zodiacal se află în sfera sinelui, iar astăzi debordezi de creativitate și jovialitate. Ești o bucurie pentru cei dragi, emani pozitivitate și ești un bun prieten pentru cei care au nevoie de suport, de ajutor. Reușești să te mobilizezi și să-i mobilizezi și pe ceilalţi.
PEȘTI
Nu mai lăsa frustrările și nemulţumirile să te copleșească. Este timpul să iei atitudine în faţa situaţiilor mai dificile, să faci un pas în faţă, să-ţi ceri drepturile, să nu te mai eschivezi de la responsabilităţi. Moment bun să începi ceva nou.