BERBEC
Relaţiile pe plan social evoluează foarte bine, iar pe plan financiar începeţi să vă redresaţi. Acest lucru vă mai animă şi vă dă mai multă poftă de viaţă. Este posibil să faceţi o călătorie în interes profesional sau de afaceri care vă va aduce satisfacţii nesperate şi o schimbare favorabilă în plan sentimental.
TAUR
S-ar putea să fiţi nevoit să cheltuiţi o sumă neplanificată pentru repararea unui aparat casnic. Nu este exclus să vă schimbaţi programul, pentru a da o mână de ajutor unei persoane apropiate care are probleme. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul şi să vă daţi interesul atunci când o ajutaţi.
GEMENI
Se pare că sunteţi agitat toată ziua, din cauza neînţelegerilor cu un partener de afaceri. Vă sfătuim să vă stăpâniţi nervozitatea, chiar dacă descoperiţi că suferiţi pierderi materiale. Nu întotdeauna banii sunt atât de importanţi şi mai degrabă ar trebui să puneţi accentul pe aspectele ce ţin de familie sau de prieteni.
RAC
În prima parte a zilei s-ar putea să fiţi dezamăgit din cauză că nu v-a ieşit o afacere aşa cum aţi sperat. Nu este cazul să vă descurajaţi, în curând vor apărea alte oportunităţi. Aveţi nevoie de mai multă răbdare şi de mai mult optimism.
LEU
Se prea poate ca o persoană apropiată să vă propună un al doilea serviciu. Vă sfătuim să acceptaţi, chiar dacă nu prea vă convine nivelul veniturilor. Cu siguranţă situaţia materială se va îmbunătăţi destul de mult şi veţi mai scăpa de anumite griji.
FECIOARĂ
S-ar putea să fiţi nevoit să amânaţi o călătorie din cauza unor probleme de sănătate. Nu este cazul să vă faceţi griji, pentru că nu se întrevede nimic grav. Pe plan sentimental ar trebui să nu aveţi nici un fel de probleme. Comunicaţi destul de bine cu partenerul de viaţă.
BALANŢĂ
În prima parte a zilei aveţi posibilitatea să rezolvaţi anumite probleme ale casei. Din cauza nerăbdării, s-ar putea să fiţi agitat şi să vă daţi peste cap tot programul. Ar trebui să vă organizaţi mai bine timpul pentru a reuşi să faceţi tot ce vă propuneţi. Evitaţi discuţiile în contradictoriu şi încercaţi să terminaţi ce aţi început!
SCORPION
Este o zi favorabilă relaţiilor sentimentale şi realizărilor pe plan social. În ceea ce priveşte activitatea profesională şi afacerile, vă recomandăm să fiţi cât mai prudent. În a doua parte a zilei aveţi ocazia să petreceţi momente plăcute împreună cu partenerul de viaţă.
SĂGETĂTOR
La locul de muncă sau în afaceri, aveţi tendinţa să faceţi greşeli şi riscaţi să nu vă puteţi onora angajamentele. Vă sfătuim să nu vă precipitaţi, să aveţi răbdare şi să acceptaţi ajutorul celor din jur. Nu întotdeauna puteţi face totul de unul singur. Ar fi bine să ieşiţi în lume, pentru că aveţi ocazia să faceţi cunoştinţă cu persoane care vor juca un rol important în viaţa dumneavoastră.
CAPRICORN
Stresat de problemele financiare, s-ar putea să jigniţi o persoană apropiată. Gândiţi-vă de două ori înainte de a deschide gura pentru că este foarte posibil să regretaţi ulterior. Nu este o zi bună pentru examene şi întâlniri cu prietenii. Dacă trebuie să plecaţi într-o călătorie, vă sfătuim să o amânaţi pentru că nu sunteţi în cea mai bună dispoziţie.
VĂRSĂTOR
S-ar putea să vă loviţi de tot felul de obstacole şi să aveţi senzaţia că strădaniile dumneavoastră nu dau nici un rezultat. Din fericire, puteţi conta pe sfaturile şi ajutorul celor apropiaţi. Relaţiile cu partenerul de viaţă ar trebui să fie foarte bune.
PEȘTI
În prima parte a zilei s-ar putea să fiţi confuz şi să nu reuşiţi să vă respectaţi programul stabilit pentru azi. După-amiază vă reveniţi şi, cu puţin efort, puteţi să recuperaţi întârzierile.