0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024

Horoscop

BERBEC
Tentaţia de a fi alături de prieteni sau de persoanele din segmentul profesional este mare şi în aparenţă fermecătoare. Aceştia par că vin dintr-o altă lume şi vorbesc o limbă necunoscută vouă. Ce vi se spune este spre folosul vostru, chiar dacă pe moment este posibil să nu pricepeţi mare lucru.

TAUR
Astăzi pare că sunteţi pus pe o scenă şi toată lumea este atentă la vorbele şi gesturile voastre. Unii vor depune eforturi să vă destabilizeze emoţional sau să vă creeze dificultăţi în relaţiile profesionale. Fiţi prudent în toate şi nu vă lăsaţi impresionat de prestaţiile altora. Şefii vă vor susţine în demersurile voastre.

GEMENI
Este o zi în care aţi putea fi atras de filozofiile de viaţă ale altora. Astfel, de aici va apărea dorinţa de a studia, de a experimenta, de a vă instrui mai mult. Respectaţi-vă valoarea personală şi nu luaţi de bun chiar tot ce spun sau fac unii care se cred erudiţi. Iluziile în acest sens pot fi mari şi greu de remediat.

RAC
Observaţi evenimentele şi relaţiile în care sunteţi implicat. Sunt şanse de a înţelege motivaţiile ascunse dincolo de perdeaua materială şi de a găsi soluţii viabile la toate situaţiile cu care aveţi de-a face. Apar temeri privitoare la achitarea datoriilor, însă şi asta face parte din jocul minunat al vieţii.

LEU
Relaţiile parteneriale vă pot oferi multe bătăi de cap astăzi, de aceea fiţi prudent şi evitaţi-le pe cât posibil. Divergenţa opiniilor este mare, dar este vorba mai mult de orgolii şi scopuri ascunse ale unora care se prezintă drept susţinătorii voştri.

FECIOARĂ
Se pare că v-aţi propus multe activităţi astăzi, fie acasă, pentru rezolvarea unor treburi gospodăreşti, fie la serviciu. Ar fi bine să cereţi sprijinul celorlalţi, din cauza faptului că sănătatea este vulnerabilă.

BALANŢĂ
Relaţiile sentimentale sunt tensionate şi bine ar fi să nu forţaţi nota. Dacă plănuiţi acţiuni comune cu persoana iubită sau copiii este posibil ca propunerile să vă fie zădărnicite. Lăsaţi-i şi pe ceilalţi să vină cu idei şi respectaţi-le doleanţele şi deciziile. În a doua parte a zilei, rezervaţi-vă momente pentru un hobby sau pentru un taifas cu prietenii.

SCORPION
Discuţiile în familie sunt importante astăzi, pentru că este rost de a cădea la pace pe treburile comune. Fiţi înţelegător cu ceilalţi şi acceptaţi-le opiniile şi propunerile. A participa împreună la desfăşurarea activităţilor gospodăreşti ar fi eficient şi amuzant până la urmă.

SĂGETĂTOR
Se întrezăresc multe dialoguri şi întâlniri cu neamurile şi prietenii apropiaţi. Chiar şi în segmentul profesional vi se va cere părerea vizavi de sarcinile de lucru importante. Fiţi prudent, din cauza faptului că mentalul este răscolit şi foarte uşor puteţi face confuzii.

CAPRICORN
Vor apărea informaţii deosebite vizavi de banii câştigaţi dintr-o activitate profesională. Posibil să primiţi salariul, o primă, cadouri sau favoruri de la cine vă aşteptaţi mai puţin. Totuşi, feriţi-vă de cheltuieli majore sau investiţii pe termen lung.

VĂRSĂTOR
Ziua va scoate în evidenţă aspectele personalităţii voastre care necesită îmbunătăţiri. Tendinţa de a vă izola de ceilalţi este accentuată şi păguboasă. Relaţionarea cu ceilalţi, implicarea în acţiuni importante vă ajută să găsiţi mai uşor soluţii, variante optime pentru dezvoltarea personală şi profesională.

PEȘTI
Contextul astral de astăzi vă predispune la discreţie şi visare cu ochii deschişi. Ocupaţi-vă numai de treburi uşoare şi, la nevoie, cereţi sprijinul celor dragi. Sănătatea este vulnerabilă, fiind posibil să aveţi nevoie de îngrijiri de specialitate. Cu puţin efort şi bunăvoinţă reuşiţi să depăşiţi ziua foarte bine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS