BERBEC
Vor fi multe de pus la punct, iar răbdarea nu va fi punctul forte în această perioadă. Încercaţi să nu fiţi încăpăţânat şi, mai ales, nu daţi curs pornirilor impulsive, care pot determina apariţia unor neînţelegeri cu partenerul de suflet.
TAUR
Luna se află astăzi în Fecioară, îngroşând rândurile planetelor aflate în acest semn. Este o zi şi o perioadă a creativităţii, dar o creativitate organizată, pragmatică. Acum e important nu doar să aveţi idei, ci şi să le alegeţi pe cele cu adevărat funcţionale şi apoi să le puneţi în practică.
GEMENI
Pentru dumneavoastră, totul pare să se învârtă în jurul vieţii de familie şi căminului. S-ar putea ca astăzi să vă decideţi să începeţi nişte reparaţii, renovări, reamenajări în locuinţă sau la sediul firmei. E un moment propice şi pentru a vă redefini priorităţile şi a vă îngriji mai mult, din interior către exterior.
RAC
Există multă forfotă în zona comunicării, negocierilor, schimburilor. Chiar dacă unele relaţii se cer încă ajustate, iar modul în care se derulează unele colaborări nu vă place, aveţi totuşi resursele şi abilitatea necesară să întorceţi lucrurile în favoarea dumneavoastră, dacă sunteţi dispus să renunţaţi la unele puncte de vedere limitative şi la unele rigidităţi.
LEU
E necesar să reconfiguraţi activităţile profesionale, să vă repoziţionaţi faţă de o serie de colaboratori şi angajaţi, să deveniţi mai disciplinat în primul rând în gândire, apoi în acţiune. E timpul să vă vedeţi opţiunile cu luciditate, fără înflorituri şi fără să vă mai amăgiţi că va veni un noroc de undeva din afară.
FECIOARĂ
E posibil ca ziua să înceapă cu o dezamăgire sau o deziluzie, dar asta nu face decât să vă trezească la realitate şi vă ajută să înţelegeţi o dată în plus că aşteptările de la ceilalţi nu sunt de folos nimănui.
BALANŢĂ
O perioadă destul de apăsătoare, care vă obligă la introspecţie şi acceptarea cu smerenie a consecinţelor unor alegeri şi fapte trecute. E timpul să vă împăcaţi cu dumneavoastră, să renunţaţi la încrâncenare şi la dorinţa de a avea dreptate, pentru a vă reconcilia cu o persoană care contează.
SCORPION
Această zi vă arată foarte clar unde aveţi de recunoscut nişte greşeli şi ce ajustări e nevoie să faceţi în relaţiile personale şi în modul în care v-aţi construit poziţia în anumite proiecte. S-ar putea să constataţi că nu v-aţi negociat bine rolul, contribuţia şi onorariul, de aceea e momentul să reveniţi asupra unor discuţii şi să îndreptaţi lucrurile.
SĂGETĂTOR
Veţi fi cam impulsiv, cam agitat, ceea ce v-ar putea pune în situaţia de a avea neînţelegeri cu superiorii ierarhici. Foarte multă energie primeşte zona carierei, autorităţii şi puterii. Acum e momentul să vă uitaţi mai atent la nişte detalii în ce priveşte evoluţia profesională şi, poate, să luaţi în calcul şi alte opţiuni de afirmare.
CAPRICORN
Partenerul se va confrunta cu o situaţie mai dificilă, iar sprijinul dumneavoastră i-ar putea fi de un real folos. Confuzia şi lipsa de orizont, pe care le-aţi tot experimentat în ultima vreme, nu mai pot fi un mod de viaţă, aşa că începeţi să vă stabiliţi nişte ţinte clare şi un traseu pe care să-l urmaţi pe viitor.
VĂRSĂTOR
E posibil să realizaţi că v-aţi făcut iluzii cu privire la un sprijin promis sau că aţi supralicitat contribuţia într-un parteneriat. Aşadar, e momentul să vă clarificaţi poziţia şi să vă mobilizaţi cu adevărat în sensul rezultatelor pe care le doriţi, privind lucrurile ceva mai practic.
PEȘTI
Nu prea înţelegeţi ce vrea toată lumea de la dumneavastră pentru că e ca şi când totul în jur se mişcă mai repede decât vă doriţi în acest moment. Este o zi bună, totuşi, dacă aveţi de gând să vă aşezaţi la masa tratativelor, să stabiliţi nişte direcţii mai clare de lucru.