9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024

Horoscop

BERBEC
Schimbarea de direcţie pe care o decideţi azi vine aşa, din senin, fără să vă daţi seama ce a generat acest nou sens pentru dumneavoastră, dar îl acceptaţi cu încredere. E un eveniment cu conotaţii karmice, de parcă sensul în care porniţi acum e un fel de reeditare a unor momente din vieţi anterioare.

TAUR
Iubirea nu e un joc pasiv în care aşteptaţi să fiţi descoperit, ci e nevoie şi aici de spirit întreprinzător, să luaţi taurul de coarne, să veniţi cu propuneri prin care să-i arătaţi celui din faţă că sunteţi dispus să vă asumaţi ceva serios.

GEMENI
Răspunsul pe care îl primiţi nu vă ajută prea mult, pentru că pare a fi o soluţie nepotrivită situaţiei de faţă. Consideraţi că nu este un răspuns corect în urma unei analize juste, deci trebuie să luptaţi să restabiliţi ordinea în această problemă. Încercaţi să înţelegeţi unde s-au strecurat informaţii false şi ce anume a determinat situaţia de faţă.

RAC
Ceea ce creaţi nu e înţeles sau poate nici apreciat de toată lu-mea, dar, la urma urmei, nu trebuie să faceţi totul după un şablon ca să fiţi acceptat. Fiţi dumneavoastră înşivă, un original, dacă asta simţiţi, un străin dacă nu vă adaptaţi, pentru că atunci când e vorba de produsul imaginaţiei, nu există un limbaj stas care se poate aplica la toată lumea.

LEU
Energia dumneavoastră pur şi simplu înfloreşte de parcă ceva o alimentează din umbră. Nimeni altcineva nu e responsabil de această dispoziţie excelentă, de acest elan creator, de cheful fantastic care vă împinge de la spate decât propria minte.

FECIOARĂ
Azi îi vedeţi pe copii cât de avizi ascultă poveştile dumneavoastră, cât de mult aşteaptă să le vorbiţi, deci deschideţi-vă sufletul şi vorbiţi-le pentru că aveţi multe să le împărtăşiţi. O activitate în strânsă legătură cu copiii vi se pregăteşte de minune.

BALANŢĂ
Orice activitate intelectuală vi se potriveşte de mi-nune, pentru că mintea vă merge brici şi veniţi întotdeauna cu cele mai potrivite soluţii. Aţi răspuns la orice întrebare, rezolvare la orice problemă şi informaţia potrivită pentru orice situaţie, ca atare multă lume vă va căuta acum pentru a vă întreba câte-n lună şi-n stele.

SCORPION
Ceva nu iese aşa cum aţi dorit şi prima reacţie este de a aluneca spre pesimism şi depresie. Treceţi peste acest hop fără să-l puneţi la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când. Vă veţi simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment aveţi tendinţa de a spune că aveţi ghinion.

SĂGETĂTOR
O zi de linişte totală nu v-ar strica, dacă v-o puteţi permite, ca atare oferiţi-vă câteva clipe de relaxare, de meditaţie, de somn sau de lectură, pentru orice activitate prin care vă puteţi rupe un pic de iureşul de evenimente de peste zi. Acest moment de refugiu intim se va dovedi a fi esenţial, porţia dumneavoastră de izolare, oaza de linişte.

CAPRICORN
Dacă un drum s-a blocat, nu staţi pe loc plângându-vă de milă, ci adunaţi-vă imediat pentru a schimba macazul din mers. Aveţi un plan de rezervă care se potriveşte perfect situaţiei de faţă, ca atare puteţi oricând transforma un eşec într-o nouă provocare şi un capăt de drum într-un nou început.

VĂRSĂTOR
Vă simţiţi bine într-un mediu în care lumea are multe de oferit şi o face cu generozitate maximă, fără a aştepta nimic în schimb. Vă simţiţi liber şi fericit printre aceştia, care dau necondiţionat şi prietenie, şi gesturi de afecţiune, şi daruri minunate!

PEȘTI
Tot staţi şi analizaţi la rece o situaţie din care simţiţi că aţi avut de suferit, dar nu mai are rost să tot duceţi după dumneavoastră procesele de conștiinţă. Momentul ar fi mai bun pentru iertare şi uitare, închizând acel capitol pentru totdeauna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS