7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024

Horoscop

BERBEC
Iubirea e cel mai frumos lucru de care aveţi parte azi, pentru că vă simţiţi, pur şi simplu, răsfăţat în gesturi de afecţiune şi de simpatie din partea celor din jur. Nu doar partenerul de suflet vă alintă şi vă învăluie în cuvinte calde, ci chiar reuşiţi să intraţi în graţiile tuturor.

TAUR
Ferchezuiţi-vă, aranjaţi-vă şi ieşiţi în lume, în medii cât mai populate şi cât mai diverse, pentru că există şansa de a fi remarcat de cineva special! Dacă dragostea lipseşte din viaţa dumneavoastră, în acest moment, azi se poate rezolva cu bine şi acest punct lipsă, pentru că apare ocazia de a întâlni pe cel care ar putea deveni partenerul potrivit pentru visele dumneavoastră romantice.

GEMENI
S-a terminat o etapă din viaţa familiei şi a venit vremea să vă luaţi rămas bun de la tot ce a fost. Aţi învăţat ceva din cele trăite, dar nu mai are rost să duceţi mai departe capitolul tocmai încheiat. Este un moment excelent pentru a trasa o nouă direcţie împreună cu cei dragi, trecutul fiind de acum înainte doar o amintire sau sursa unor învăţături înţelepte.

RAC
Suferinţele din amor nu scutesc pe nimeni, iar azi sunteţi primul vizat de aceste surprize neplăcute. Poate nu se întâmplă nimic grav între dumneavoastră şi persoana iubită, dar planează o atmosferă mai sumbră deasupra voastră.

LEU
Chiar dacă nu primiţi răspunsurile potrivite atunci când aţi dori, trebuie să aveţi răbdare pentru că ele vin totuşi odată şi odată. Deocamdată cereţi de sus ghidarea potrivită şi apoi aşteptaţi, pentru că nu pot veni soluţiile exact atunci când vreţi.

FECIOARĂ
Ţineţi mult la independenţă, ca atare azi daţi randament numai dacă sunteţi lăsat să faceţi totul pe cont propriu. Vă descurcaţi de minune în acele proiecte în care puteţi lua singur decizii, vă puteţi construi propria strategie, fără a aştepta îndrumări de la alţii.

BALANŢĂ
S-a născut o dorinţă nouă în mintea dumneavoastră, dar e nevoie să o şi puneţi în aplicare. Profitaţi de entuziasmul copleşitor de acum şi apucaţi-vă imediat de treabă, după principiul bate fierul cât e cald, nu mai aşteptaţi! Acum, cât timp energia e la maximum şi dorinţa imensă, lucrurile ar putea evolua mult mai bine şi mai repede.

SCORPION
Trebuie să luaţi la bani mărunţi orice afacere în care sunt implicate sume mari, documente oficiale, acte importante, pentru că există riscul de a trece cu vederea o cifră de la care se poate declanşa mai apoi o serie întreagă de probleme. O neglijenţă minoră, cum ar fi o virgulă pusă greşit sau lipsa unui zero în coada unui număr pot fi erori banale la prima vedere, dar ale căror efecte se vor dovedi a fi mult mai grave.

SĂGETĂTOR
Prea căraţi un bagaj imens de amintiri care nu vă fac bine, vă raportaţi prea mult la cele întâmplate cândva, din care deja v-aţi învăţat lecţia, deci ar fi timpul să vă debarasaţi de povară şi să vă concentraţi asupra prezentului. Ce a fost a fost, nu vă mai întoarceţi acolo, ci eliberaţi-vă de acest balast emoţional care nu-şi mai are rostul.

CAPRICORN
Atmosfera de la serviciu e cam sumbră, de parcă aţi lucra sub presiune, sub tensiune, sub supravegherea deloc prietenoasă a unui superior care pândeşte greşelile oricui. Dacă vă simţiţi cu musca pe căciulă, faceţi tot posibilul să reparaţi acel aspect.

VĂRSĂTOR
Aveţi nevoie de un ajutor pentru a putea trece la etapele următoare ale unui proiect în care sunteţi direct implicat. Sfatul pe care îl primiţi astăzi se va dovedi a fi extrem de util, salvator, deoarece aveţi multe de învăţat de pe urma celor tocmai aflate.

PEȘTI
Aveţi mare noroc azi să vă aflaţi în compania unei persoane net superioare ca experienţă de viaţă, ca pregătire profesională, ca atare profitaţi de fiecare clipă în care staţi în preajmă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS