4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024

Horoscop

BERBEC
 Ţineţi în voi un sentiment şi nu-l lăsaţi să se manifeste. Îl înăbuşiţi tot mai mult până ce dispare de tot. Dacă e un sentiment pozitiv, care v-ar putea amplifica motivaţia şi curajul, e păcat să-l reprimaţi, pentru că v-ar fi fost de ajutor. Dar dacă e vorba de temeri, de nesiguranţă, de depresie, de gelozie sau altele cu aceeaşi tonalitate sumbră, bine faceţi că le ţineţi sub control şi le zdrobiţi până nu mai au nicio putere.

TAUR
 Timpul se dovedeşte a fi cel mai mare inamic al dumneavoastră, pentru că trece incredibil de greu. Aţi vrea să treceţi deja la etapa următoare, dar nu puteţi, pentru că mai aveţi de rezolvat câte ceva pe nivelul pe care sunteţi acum şi de care simţiţi că nu mai scăpaţi.

GEMENI
 Contactul cu autorităţile are un efect stimulator, de parcă v-ar mări voinţa de a demonstra că aveţi dreptate în ciuda criticilor care vin de la acestea. Conflictele la vârf pot fi aprinse, dar deţineţi toate resursele pentru a vă susţine punctul de vedere şi chiar a repurta o victorie de răsunet în faţa celor care cred că au dreptul să facă sau să spună orice.

RAC
Dacă vreţi să aveţi o săptămână productivă, faceţi echipă cu o persoană de sex opus dintr-o zodie activă, care să vă dea şi dumneavoastră mai mult chef de muncă. Poate sunteţi strategul, cel care oferă soluţii practice sau care contribuie cu mâna de lucru, dar aveţi nevoie de cineva care să vă insufle energie şi motivaţie.

LEU
Deşi eraţi foarte concentrat la un proiect ce părea să meargă bine, săptămâna aceasta apare o altă variantă la fel de tentantă. Sunteţi foarte derutat, pentru că acum nu mai ştiţi pe ce cale să mergeţi, de vreme ce ambele opţiuni merită atenţie. Ar fi perfect dacă aţi duce totul la capăt în varianta de pornire, lăsând al doilea plan în aşteptare.

FECIOARĂ
Nu sunteţi de acord cu răs-punsul pe care îl primiţi la o solicitare legală pe care aţi făcut-o la o instituţie, dar unde-i lege nu-i tocmeală şi nu prea mai puteţi face nimic. Asta nu înseamnă că nu veţi profita de ocazie atunci când se va ivi pentru a vă lua revanşa şi a scoate adevărul la iveală, pentru că dumneavoastră consideraţi că aveţi dreptate.

BALANŢĂ
Aveţi mare grijă la cele mai banale tranzacţii financiare ale acestei săptămâni, pentru că planează un oarecare pericol peste portofelul dumneavostră. Poate nici nu vă daţi seama de riscuri, pentru că există o persoană care se ascunde în spatele unei măşti false şi se preface a vă fi prieten sau partener cu intenţii serioase, dar mai devreme sau mai târziu veţi afla ce intenţionează.

SCORPION
Nu vă speriaţi de micile hopuri care se mai ivesc în afacerile dumneavoastră! Nu puteţi merge continuu pe un trend ascendent, ci mai apar şi perioade în care nimic nu se mai mişcă. Aveţi răbdare, oricum sunteţi pe drumul care duce la prosperitate și nu trebuie să vă pierdeţi încrederea în succes.

SĂGETĂTOR
Fiţi discret în privinţa planurilor viitoare, învăluiţi-le într-o undă de mister, ca nu cumva să vi le fure altul. Aveţi idei foarte bune, planuri excelente în minte, dar aveţi şi inamici puternici prin preajmă, care abia aşteaptă să prindă un pont şi să profite de el. Uneori e mai bine să tăceţi şi să faceţi, şi abia după ce atingeţi rezultatele dorite să începeţi să povestiţi lumii ce aţi realizat.

CAPRICORN
Iubirea cere corectitudine, deci veţi discuta cu persoana iubită despre acele valori esenţia-le pentru ca relaţia voastră să evolueze pe un teren bun. E vorba aici de moralitate, de fidelitate, de cinste, de adevăr, deci, dacă vă simţiţi cu musca pe căciulă, faceţi tot posibilul să reparaţi repede eroarea şi mai apoi să-i demonstraţi şi celui drag că sunteţi ireproşabil.

VĂRSĂTOR
Nu vă puteţi detaşa de o emoţie din trecut care are încă influenţă asupra dumneavoastră. Vă năpădesc regretele, nostalgiile, amintiri nu tocmai plăcute şi retrăiţi aproape identic un eveniment din trecut cu un impact emoţional maxim asupra dumneavoastră. Doare încă, nu puteţi uita sau ierta ceva, dar merită să treceţi în revistă cele întâmplate pentru a înţelege cu alţi ochi, unde aţi greşit.

PEȘTI
Vă apucaţi serios de o activitate care necesită efort susţinut, dar nu ajunge să vă concentraţi la ce aveţi de făcut, ci trebuie să fiţi atent şi la instrucţiuni, la sfaturi, la îndrumările benefice care vin de pe margine. În timp ce lucraţi, staţi cu urechile pâlnie la ceea ce se aude în jur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS