0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSUA ar sprijini cu entuziasm un Brexit fără acord

SUA ar sprijini cu entuziasm un Brexit fără acord

SUA ar sprijini cu entuziasm un Brexit fără acord în cazul în care Guvernul Marii Britanii va lua această decizie, a declarat consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, John Bolton, în cursul unei vizite întreprinse la Londra, scrie MEDIAFAX.

Bolton i-a transmis premierului Boris Johnson că preşedintele american Donald Trump doreşte ca Marea Britanie să părăsească cu succes Uniunea Europeană pe data de 31 octombrie, adăugând că Administraţia de la Washington va fi pregătită să negocieze rapid un acord de liber schimb între SUA şi Regatul Unit.

Johnson doreşte renegocierea acordului de Brexit cu UE, însă liderii europeni au transmis că nu vor accepta modificarea acordului în modul dorit de liderul de la Londra.

În condiţiile acestui impas, devine tot mai probabil un Brexit fără acord, care va însemna că Marea Britanie părăseşte UE fără o perioadă de tranziţie ori o înţelegere privind comerţul, transferul de date, regimul vamală.

Dacă aceasta este decizia Guvernului britanic noi o vom sprijini cu entuziasm, a declarat, luni, Bolton.

Mesajul central al vizitei lui Bolton a fost acela că Statele Unite vor ajuta Marea Britanie după Brexit cu un acord de liber schimb. În acest moment chiar au loc negocieri pe această temă între Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Comerţ, şi Liz Truss, ministrul britanic al Comerţului.

Potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Trump, liderul de la Casa Albă consideră că „în privinţa negocierilor pe tema comerţului, UE este mai rea decât China, doar că de dimensiuni mai mici”.

Raluca-Maria Nedelea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS