2.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Acasă Politica Europa Regina Marii Britanii a aprobat cererea de suspendare a Parlamentului

Regina Marii Britanii a aprobat cererea de suspendare a Parlamentului

0
Regina Marii Britanii a aprobat cererea de suspendare a Parlamentului
Boris Johnson

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului. Boris Johnson s-a asigurat astfel că Parlamentul de la Londra nu va bloca ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană înainte de 31 octombrie.

”Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019„, se arată într-un comunicat oficial.

Parlamentul va fi suspendat după ce parlamentarii vor reveni la muncă în septembrie și cu doar câteva săptămâni înainte de termenul limită pentru Brexit, potrivit BBC.

Premierul Boris Johnson a spus că Regina va ține un discurs după suspendarea Parlamentului – pe 14 octombrie.

Reacţia opoziţiei

În replică, liderul Partidului Laburist, de Opoziţie, Jeremy Corbyn, i-a invitat pe parlamentari să se aliaze pentru a bloca planul premierului de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană peste două luni. Un alt lider al Opoziţiei Laburiste a declarat că ceea ce vrea să facă Bors Johnson este scandalos, este un atac la democraţia britanică.

Președintele Camerei Comunelor, John Bercow, a declarat că mișcarea premierului Boris Johnson este un „derapaj constituțional”.

Mișcarea îi va permite lui Boris Johnson să susțină un discurs de prezentare a planurilor Guvernului pe care îl conduce pe 14 octombrie, dar va lăsa prea puțin timp Parlamentului să dezbată acte normative care ar putea bloca ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord.

Amânarea până pe 14 octombrie a discursului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, solicitată de premierul Boris Johnson şi acceptată de regină, este o practică obişnuită la începutul sesiunilor legislativului de la Londra, însă acum ea a stârnit protestele opoziţiei care din cauza acestei suspendări a activităţii parlamentului şi-ar putea vedea zădărnicite eforturile de a împiedica un Brexit fără acord pe 31 octombrie, notează agenţiile Reuters, AFP şi EFE.

Prin Discursul Reginei, care de fapt este elaborat de guvern, se dă startul unei noi sesiuni parlamentare şi textul schiţează planurile guvernului pentru următorul an, prezentând priorităţile şi agenda legislativă.